Mopan Suceava
Actualitate

Gospodărie distrusă de flăcări astă-noapte, la Arbore. Focul a pornit de la un scurtcircuit în tabloul electric

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, au intervenit astă-noapte, înainte de ora 4.00,  cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Arbore.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei construcții corp comun, care îngloba o casă de locuit, o bucătărie de vară și un adăpost de animale, cu pericol de propagare la o gospodărie învecinată.

Incendiul a fost lichidat la ora 5:20.

Acoperișul construcției corp comun, din lemn, cu învelitoare din tablă, a ars pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. S-au degradat tavanul și pereții portanți.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de tabloul de distribuție cu defecțiuni sau suprasolicitat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința învecinată, cu bunurile aferente.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *