Gospodărie distrusă de flăcări la Cajvana. Cineva a pus foc intenționat

Militarii Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Cajvana și Arbore, au intervenit în noaptea de joi spre vineri cu șase autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din orașul Cajvana, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, sublocotenent Alin Găleată.
La sosirea echipajelor, ardeau violent anexele gospodărești și o parte din acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie și la alte două proprietăți, aflate în imediata apropiere, la aproximativ 2 metri distanță.
Incendiul a fost lichidat în dimineața acestei zile, la ora 7:10.
Au ars depozitul de furaje, adăpostul de animale și magazia de lemne, corp comun, pe o suprafață totală de 112 mp, bucătăria de vară pe 40 mp, acoperișul garajului pe 24 mp și aproximativ 20 mp din acoperișul locuinței. Au mai ars obiecte de mobilier, bunuri casnice și aproximativ 6 tone de fân. S-au degradat pereții casei pe aproximativ 120 mp.
Flăcările au izbucnit din depozitul de furaje, cauza probabilă fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului, garajul și două autoturisme, precum și cele două gospodării învecinate, cu bunurile aferente. Au mai fost salvate o vacă, 22 de porci și 20 de găini.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *