Mopan Suceava
Actualitate

Gospodărie distrusă de flăcări la Mitocu Dragomirnei, după ce proprietarul a încercat să aprindă focul folosind benzină

În această dimineață, la ora 9:58, pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a izbucnit la o gospodărie din localitatea Mitocu Dragomirnei.

La sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit și o magazie, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat la ora 11:35.

Au ars acoperișul casei pe 90 mp, bunuri materiale din bucătărie și cămară, acoperișul magaziei pe 10 mp, astereala adăpostului de animale pe 10 mp, elemente de tâmplărie și altele. S-au degradat acoperișul locuinței și cel al adăpostului de animale, magazia de lemne, pereții casei pe 50 mp, obiecte de mobilier, bunuri de uz casnic și altele.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza modului greșit de a aprinde focul în sobă (cu benzină).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat două camere din locuință, depozitul de furaje, adăpostul de animale și bunuri din gospodărie, transmite purtătorul de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, slt. Alin Găleată.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *