Gospodărie distrusă de flăcări la Siret, incendiu pornit de la un scurtcircuit

Militarii Gărzii de Intervenție Siret au intervenit aseară, după ora 17.00, cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Siret.

La sosirea echipajelor ardeau generalizat anexele gospodărești, cu pericol de propagare la casa de locuit și la locuința învecinată.

Au ars anexele gospodărești pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați, 7 metri cubi cherestea și alte bunuri din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric defect sau deteriorat.

Din fericire nu s-au înregistrat victime iar pompierii au salvat casa de locuit și locuința învecinată

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.