Gospodărie mistuită de flăcări în Fălticeni, pe Strada 2 Grăniceri

Un puternic incendiu a izbucnit în dimineața acestei zile în municipiul Fălticeni, pe Strada 2 Grăniceri. Inițial s-a anunțat că sunt cuprinse de foc mai multe clădiri. La momentul în care echipajele de intervenție ale pompierilor militari din cadrul detașamentului Fălticeni al ISU Suceava au ajuns la fața locului, pe la 11.30, au constatat că incendiul se manifesta la o gospodărie de pe respectiva stradă unde ardeau acoperișurile a două locuințe precum și o anexă.

Cea mai afectată de incendiu a fost anexa, construită din lemn, distrusă în totalitate. Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite precum și valoarea pagubelor produse de foc.

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat o magazie construită din lemn, iar flăcările erau extinse la acoperișul unei construcții anexe și la o parte din acoperișul locuinței. Din cauza clădirilor dispuse foarte apropiat, una de cealaltă, în zona respectivă, exista pericolul ca focul să se propage la acestea.

Incendiul a fost lichidat la ora 13:00.

Au ars: magazia din lemn pe o suprafață de aproximativ 60 mp, acoperișul construcției anexă pe 80 mp și circa 60 mp din acoperișul casei de locuit. Au mai ars și s-au degradat mai multe bunuri ale proprietarului.

Incendiul a izbucnit din magazia gospodăriei, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcția anexă, casa de locuit și alte trei locuințe aflate în imediata apropiere.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *