Gospodării distruse de flăcări la Merești – Vulturești și Drăgușeni. Recomandări ale pompierilor pentru sezonul de iarnă

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit aseară, în jurul orei 19.00, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Merești, comuna Vulturești.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și o anexă, cu pericol de propagare la adăpostul de animale și la o locuință învecinată.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 48 de ani, care a suferit un atac de panică, ulterior acesta fiind transportat la spital.

Au ars casa de locuit și anexa, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați, și bunurile din interiorul acestora.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile. 

Incendiul a fost lichidat la ora 21:10, iar pompierii au salvat adăpostul de animale și locuința învecinată.

 

Pompierii fălticeneni au fost chemați să intervină și în dimineața acestei zile, înainte de ora 6.00,  cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Drăgușeni.

La sosirea echipajelor, ardeau mansarda și acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință, dar și la proprietățile învecinate.

A ars acoperișul casei de locuit, construit din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați. S-au degradat pereții portanți, elemente de mobilier, electrocasnice și alte bunuri din interiorul mansardei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică (doză cu defecțiuni sau suprasolicitată).

Incendiul a fost lichidat la ora 09:30, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, în limitele găsite, și proprietățile învecinate

 

 

Recomandări din parte pompierilor

 

Odată cu răcirea vremii, am început să ne confruntăm și cu incendiile specifice sezonului rece. De aceea, ca de fiecare dată, rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

 

Coșuri pentru evacuarea fumului

          – coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;

          – în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

          – coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

 

Sobe cu şi fără acumulare de căldură

          – sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

          – pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

          – focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

          – nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

          – evitaţi supraîncălzirea sobelor;

          – nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

 

          Instalaţii electrice

          – se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

          – se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

          – evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

         

Instalaţii de încălzire

          – aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;

          – cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;

          – verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;

          – pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.