Gospodării mistuite de foc în prima zi a anului, la Cajvana, Dornești, Fălticeni, Bosanci și Arbore

Începutul anului 2022 a fost nefast  pentru mai multe familii din județul Suceava, a căror agoniseală a fost distrusă de foc, incendiile fiind provocate de instalațiile electrice cu defecțiuni, sobe cu acumulare de căldură neprotejate dar și de la o lumânare lăsată aprinsă și neprotejată.

 

 

Incendiu în orașul Cajvana

 

 

Militarii Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore și Cajvana, au intervenit în dimineața zilei de 1 ianuarie 2022, după oraqa 4.30, cu patru autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Cajvana.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești cu pericol de propagare la casa de locuit.

Au ars depozitul de furaje, adăpostul de animale și o bucătărie de vară pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Au mai ars bunuri materiale, unelte agricole, circa 10 metri cubi lemn de foc, două tone de plante furajere și circa 1,5 tone de cereale. În incendiu, au pierit 11 păsări de curte.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).

Incendiul a fost lichidat la ora 06:40, iar pompierii au salvat casa de locuit.

 

Incendiu în comuna Dornești

 

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dornești, au intervenit în ziua de 1 ianuarie 2022, înainte de ora 16.00,  cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Dornești.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul unor construcții corp comun.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 79 de ani, și fiicei acesteia (59 de ani), care au suferit atacuri de panică. Ulterior proprietara locuinței a fost transportată la spital.

Incendiul a fost lichidat la ora 17:45.

A ars acoperișul comun din lemn, cu învelitoare din tablă, al construcțiilor din gospodărie (corp comun) pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. S-au degradat bunuri din interiorul a două case de locuit.În incendiu, au pierit un porc și 20 păsări de curte.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.

 

Incendiu în Țarna Mare – Fălticeni

 

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit pe 1 ianuarie 2022, pe la ora 18.00, cu două autospeciale de stingere și două ambulanțe (SMURD și SAJ) pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Țarna Mare, componentă a municipiului Fălticeni.

La sosirea echipajelor, ardea în interiorul unei case de locuit, cu pericol de propagare la întreaga construcție, dar și la proprietățile învecinate.

Pe timpul intervenției, echipajele medicale au acordat primul ajutor proprietarilor, care au suferit atacuri de panică, ulterior aceastia au fost transportați la spital.

Au ars casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, elemente de tâmplărie, electrocasnice și alte bunuri din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la o lumânare, lăsată aprinsă şi nesupravegheată.

Incendiul a fost lichidat la ora 19:25, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, în limitele găsite, și proprietățile învecinate.

 

 

 

Incendiu în comuna Bosanci

 

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bosanci, au intervenit pe 1 ianuarie, după ora 21.00, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Bosanci.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul casei de locuit și anexele gospodărești cu pericol de propagare la proprietățile învecinate.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două femei (67 de ani și 63 de ani), care au suferit un atac de panică. Ulterior, acestea au refuzat transportul la spital.

Au ars: acoperișul casei de locuit, construit din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, magazia din lemn pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, șura și adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrți. S-au degradat circa 30 de metri cubi lemn de foc, furaje și alte bunuri din interiorul casei de locuit si al anexelor. În incendiu, au pierit o vacă și un vițel.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat

Incendiul a fost lichidat la ora 01:10, iar pompierii au salvat proprietățile învecinate.

 

Incendiu în comuna Arbore

 

Militarii Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, au intervenit în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2022, după ora 1.00, cu trei autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Arbore.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit cu pericol de propagare la două locuinte învecinate.

A ars casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și circa patru metri cubi lemn de foc.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de o  sobă fără acumulare de căldură (metalică), neizolată necorespunzător față de materialele combustile.

Incendiul a fost lichidat la ora 2:43, iar pompierii au salvat locuințele învecinate.

 

Atenționare din partea Pompierilor

Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

 

Coșuri pentru evacuarea fumului

          – coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;

          – în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

          – coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

 

Sobe cu şi fără acumulare de căldură

          – sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

          – pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

          – focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

          – nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

          – evitaţi supraîncălzirea sobelor;

          – nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

 

          Instalaţii electrice

          – se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

          – se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

          – evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

         

Instalaţii de încălzire

          – aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;

          – cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;

          – verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;

          – pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.