Gratuități și decontări pentru transportul interurban al persoanelor cu handicap, de la începutul acestui an, anunțate de DGASPC Suceava

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a anunțat că începând cu data de 01.01.2021, conform Hotărârii Nr.1118 din 17 decembrie 2020, privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1017/2018, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transportul interurban gratuit persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial Nr.1297 din 28 decembrie 2020, persoanele cu handicap, reprezentanții legali ai acestora, precum și părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, își pot exprima opțiunea pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, după caz, fără a depăși suma de 1500 lei anual pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza unei cereri  de decontare, modelul acesteia fiind prevăzut în  Anexa nr.2 din hotărâre.

Numărul de călătorii pentru care se decontează carburant, în cursul unui an, nu poate depăși 24 de călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat.

 ”Cererea de decontare se depune la DGASPC Suceava în termen de 60 zile de la efectuarea călătoriei, și este însoțită de bonul/bonurile fiscal(e) de carburant, emis(e)de societățile de distributie a produselor petroliere, copie de pe documentele de identitate, copie certificate de încadrare în grad de handicap și extras de cont. Odată cu exprimarea opțiunii pentru decontarea carburantului,nu se mai acordă bilete de transport interurban și viceversa, persoana care solicită bilete de transport interurban, nu mai poate solicita decontarea de carburant.

Persoanele cu handicap,asistenții personali sau persoanele împuternicite care optează pentru transport interurban, se vor prezenta personal la DGASPC Suceava, cu: vechea legitimație (cei care o au deja), poză tip buletin recentă și copie carte identitate”, se arată în comunicatul de presă transmis sub semnăturile directorului executiv Georgeta Nadia Crețuleac și a directorului executiv adjunct Margareta Isăilă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *