“Grup de laboratoare regionale autorizate“, proiect de peste 10 milioane de euro, parteneriat al Consiliul județean cu Parcuri Industriale Bucovina S.A. și Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare Agricolă Suceava, anunțat de Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat inițierea unui parteneriat privind accesarea de fonduri nerambursabile pentru proiectul “Grup de laboratoare regionale autorizate”, în parteneriat cu Parcuri Industriale Bucovina S.A. și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava.

Gheorghe Flutur a  declarat că în ședința Consiliului Judeţean Suceava, care va avea loc săptămâna viitoare, va fi supus votului  un  proiect de hotărâre pentru aprobarea Acordului de parteneriat încheiat între UAT Județul Suceava (lider de proiect), Parcuri Industriale Bucovina S.A. (partener) și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava (partener), în scopul accesării de fonduri nerambursabile pentru proiectul “Grup de laboratoare regionale autorizate”.

Președintele Consiliului Județean Suceava a arătat că Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a lansat un apel pentru accesarea fondurilor destinate întocmirii documentațiilor tehnico-economice pentru proiecte de infrastructură în domeniul specializării inteligente, în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 (POAT 2104-2020). Conform Ghidului solicitantului, este necesar un acord de parteneriat prin care sunt stabilite drepturile și obligațiile fiecărei entități, contribuția financiară proprie a fiecărei părți la bugetul proiectului, precum și responsabilitățile ce le revin în implementarea activităților aferente acestui proiect.

Laboratoare regionale specializate și autorizate sunt destinate satisfacerii necesităților existente în domeniile siguranței alimentare, a securității alimentare, a siguranței mediului, precum și în domeniul încercării și caracterizării materialelor, dar și în sprijinirea efectuării cercetărilor aplicative avansate din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava. Laboratoare urmează să deservească și partenerii Clusterului regional inovativ de bioeconomie.

Laboratoarele grupului, concepute ca unități de cercetare-dezvoltare avansată, sunt și furnizoare de servicii de specialitate competente, fiind organizate astfel:

-laborator central și de cercetare;

-laborator de siguranță alimentară și securitatea alimentară cu compartiment de microbiologie;

-laborator de mediu pentru analiza apei, aerului, solului și analize pedologice;

-laborator pentru încercarea și caracterizarea materialelor metalice, a materialelor polimerice, a lemnului și textilelor.

 

Până în prezent, în vederea depunerii cererii de finanțare, a fost elaborată Fișa de proiect și depusă la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Conform acestei fișe, valoarea estimată a investiției “Grup de laboratoare regionale autorizate“ este de 10.700.000 Euro, fără TVA. 

Fișa de proiect a fost declarată admisă și selectată în portofoliul de proiecte al Strategiei de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă a Regiunii Nord-Est.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *