Mopan Suceava
EvenimenteNational

GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT DE TRAFIC DE PERSOANE ŞI PROXENETISM ÎN FORMĂ CONTINUATĂ REŢINUT DE DIICOT. ÎN PERIOADA 2012-2018 AU OBŢINUT BANI DE PE URMA PRACTICĂRII PROSTITUȚIEI A MAI MULTOR TINERE PE TERITORIUL SPANIEI, ELVEȚIEI, OLANDEI, GERMANIEI, REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI AL SUEDIEI

La data de 11.09.2018 procurorii DIICOT- B.T.Buzău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor STANCIU STELICA, NITA VASILE, zis ”Țuțu”, MOLDOVEANU IULIAN GIORGIAN, zis ”Gică”, IORDACHE DANIEL IONUT, zis ”Buduluș”, DUTA CRISTINEL, MOTOC AUREL şi STEFANESCU FLORINEL, zis ”Van Damme”, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane şi proxenetism în formă continuată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2018 s-au constituit și au funcționat două grupuri infracționale organizate specializate în comiterea de infracțiuni de proxenetism și trafic de persoane, prin obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției a mai multor tinere pe teritoriul Spaniei, Elveției, Olandei, Germaniei, Regatului Unit al Marii Britanii și al Suediei.

Astfel, s-a stabilit că în perioada 2008-2010, inculpatul Stanciu Stelica a obținut sume de bani însemnate de pe urma practicării prostituției pe teritoriul Spaniei a mai multor persoane de sex feminin. Tinerele erau seduse de ideea unei relații de dragoste cu inculpatul Stanciu Stelică și perspectiva unui viitor sentimental și material cu acesta, fapt pentru care o mare parte din sumele de bani obținute prin practicarea prostituției îi erau date acestuia fie în mod direct, fie, în cele mai multe dintre cazuri, prin transmiterea banilor prin sistemele de transfer rapid, din Spania în Romania.

În perioada 2010-2012, activitatea de prostituție a două persoane vătămate a fost transferată pe teritoriul Olandei, în plus, începând cu anul 2011 fiind înregistrate noi transferuri de sume de bani din Olanda în Romania pe numele inculpatului Stanciu Stelică.
Începând cu luna august 2012, având în vedere experiența acumulată în organizarea, desfășurarea și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de diverse tinere pe teritoriul Olandei, inculpatul Stanciu Stelică inițiază și constituie un grup infracțional de natură interfamilială având același scop de comitere de infracțiuni de proxenetism. Din cadrul acestui grup a făcut parte sora inculpatului Stanciu Stelică, care, în cursul lunii august 2012, s-a deplasat în Amsterdam împreună cu fiica sa ce urma să practice prostituția în locuri special amenajate în acest sens-”la vitrine”, precum și cu nepotul inculpatului Stanciu Stelică, care a racolat la rândul său o persoană de sex feminin ce urma de asemenea să practice prostituția.

In cadrul grupării infractionale, inculpatul Stanciu Stelica s-a erijat intr-un lider asigurand coordonarea activitatii de deplasare a tinerelor catre Olanda si desfasurare a activitatii propriu-zise de prostitutie în folosul membrilor grupării, in sensul că:
– a racolat tinere pe care le determina la practicarea prostitutiei în folosul său
– a asigurat finantarea transportului tinerelor care de regula calatoreau catre Olanda cu avionul ;
– a coordonat demersurile necesare in vederea obtinerii de catre tinere a documentelor impuse de autoritatile olandeze pentru desfasurarea activitatii de prostitutiei ”la vitrina”;
– a asigurat cazarea tinerelor ce practicau prostitutia in Amsterdam
– i-a consiliat pe membrii grupării în privința modului de rezolvare a problemelor pe care le aveau cu tinerele ce practicau prostituția , astfel incat acestea să desfășoare în continuare această activitate în folosul lor;
– a colectat sumele de bani obtinute din practicarea prostitutiei, în perioada 2008-2012, tinerele care au practicat prostituția în folosul său, i-au transmis inculpatului Stanciu Stelică sume de bani în valoare totală de aproximativ 65.500 euro.

Activitățile infracționale desfașurate de către inculpatul Stanciu Stelică au făcut obiectul investigațiilor efectuate într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, finalizat partial cu trimiterea în judecata la data de 06.06.2013 a doi inculpaţi pentru comiterea infracțiunii de proxenetism relativă la activitatea de prostituție realizată de către o persoană de sex feminin în orasul Amsterdam, Olanda, ce s-a intersectat ca loc și timp cu activitatea infractionala ce face obiectul prezentei cauze.
Actele procesuale și procedurale efectuate în cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au fost aduse la cunostinta inculpatului Stanciu Stelica, acesta având calitatea de inculpat, motiv pentru care în vara anului 2013 a intrerupt continuarea activitatii infracționale, încetând astfel funcționarea grupului infracțional.

În primavara anului 2014, inculpatul Stanciu Stelică a pus bazele constituirii și funcționării unui alt grup infracțional specializat în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, respectiv proxenetism, de această dată activitatea de prostituție fiind organizată pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, in concret Irlanda de Nord și în special, Scoția.
Alături de inculpatul Stanciu Stelică, noul grup infracțional la care ulterior au aderat şi alte persoane, a fost constituit din inculpatul Iordache Ionut Daniel și suspectul B. C. A., membrii grupului desfăşurând activități de racolare de persoane de sex feminin dispuse să practice prostituția şi care ulterior erau trimise în acest sens în oraşul Glasgow, Scoția. Acestea erau promovate pe diverse site-uri web de profil ca fiind persoane ce oferă servicii sexuale contracost, raporturile și actele sexuale având loc în apartamentele în care locuiau ori în locurile stabilite de către clienti (servicii tip ”out”), activitatea acestora fiind supravegheata la fața locului de cel puțin unul dintre cei trei membrii ai grupului.

Cea mai mare parte a sumelor de bani obținute de către tinere din practicarea prostituției erau insușite de către membrii grupului, prin colectare directă ori prin transmiterea sumelor de bani prin sisteme de transfer rapid, pe numele persoanelor destinatare ori pe numele altor persoane interpuse.
S-a reţinut că in perioada cuprinsa intre anii 2012-2013, respectiv 2014-prezent, cele două grupuri infracționale organizate au obținut de importante sume de bani (aprox.325.000 lire sterline și 132.000 euro) de pe urma practicarii prostituției a unui număr de 30 de tinere, doua dintre acestea fiind reținute ca fiind victimele traficului de persoane.
Având în vedere că activitatea infracționala a fost desfăşurată pe teritoriul mai multor state europene, respectiv Spania, Elveția, Olanda, Germania, Regatului Unit al Marii Britanii și Suedia, la data de 11.09.2017 s-a constituit o echipă comună de anchetă între autorităţile judiciare din Romania, Scoția şi Irlanda de Nord.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău.
Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalităţii organizate din Ploieşti, Bacău şi Dâmboviţa, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău și al jandarmilor din Buzău şi Ploieşti.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie, se transmite în comunicat.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *