Grupare infracíonală rădăuțeană, specializată în furturi și dezmembrări de autoturisme de lux, destructurată de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au reușit să documenetze și să probeze activitatea infracțională a unei grupări nestructurateai cărei membri erau specializați în infracțiuni asociate furtului de autoturisme de lux din spațiul european și extracomunitar și dezmembrării acestora.

În urma a 7 percheziții desfășurate în cursul zilei precedente au fost reținute și introduse în arestul IPJ Suceava 3 persoane și au fost confiscate 3 autoturisme de lux cu o valoare de piață de peste 60.000 Euro.

La nivelul Serviciului Investigații Criminale – IPJ Suceava au fost obținute informații referitoare la constituirea unui grup infracțional nestructurat ce acționa cu predilecție pe raza municipiului Rădăuți, membrii acestuia obțin importante câștiguri bănești din comiterea de infracțiuni subscrise traficului de autovehicule de lux sustrase din zona intra și extracomunitară.

În baza datelor obținute a fost întocmit un dosar penal, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, fiind dispuse măsuri specifice de documentare a activităților infracționale desfășurate de membrii grupării.

În cursul zilei de 01.09.2022, având în vedere cercetările efectuate în cauză și în vederea completării materialului probator s-a organizat și desfășurat o acțiune, având ca scop punerea în executare a 5 mandate de perchezitii domiciliare la locuințele suspecților și în locațiile despre care se dețineau date că se pot găsi probe relevante în cauză. Pe timpul desfășurării acțiunii, obținându-se date și indicii noi, s-au solicitat și obținut alte 2 noi mandate de percheziție domiciliară, care au fost puse în executare în vederea completării probatoriului.

Cu ocazia activităților investigativ operative și de cercetare desfășurate au fost identificate și ridicate trei autoturisme de lux în valoare de peste 60.000 euro, ce figurau ca sustrase de pe teritoriul extracomunitar.

De asemenea, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, privind persoanele suspecte de comiterea infracțiunilor investigate în prezenta cauză.

În urma audierilor și administrării  probatoriului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de trei suspecți, respectiv trei bărbați cu vârste de 45 ani, 28 ani și 25 ani, toți din municipiul Rădăuți, jud. Suceava.

Față de cei trei, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și încarecerarea în arestul IPJ Suceava sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de: tăinuire în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin 1) Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal; conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin. 1 şi 2 Cod penal; fals în declaraţii, prev. de art. 326 alin. 1) Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competent.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.