Mopan Suceava
Evenimente

Hală de prelucrare a lemnului distrusă de un incendiu la Poiana Stampei

Militarii Punctului de Lucru Poiana Stampei și ai Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit ieri după amiază, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală ce aparține unei societăți comerciale cu profil de prelucrare a lemnului, din localitatea Poiana Stampei.

La sosirea echipajelor, ardeau materiale combustibile din interiorul halei și din structura construcției, cu pericol de propagare la vecinătăți.

Incendiul a fost lichidat la ora 18:30. Au ars materiale combustibile din interior, pe o suprafață de aproximativ 120 mp, și s-au degradat utilaje de prelucrare a lemnului, echipamente de birotică, documente ale societății, instalația electrică, scule și unelte folosite în procesul tehnologic și altele.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o casă de locuit și anexele gospodărești aferente, precum și material lemnos, utilaje și instalații specifice.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *