Hoață din Bălăceana, prinsă după ce a furat bani și bijuterii valorând în total 10.000 de euro, de la o femeie din Părhăuți
Polițiștii suceveni au dat de urma autoarei unui furt produs în data de 20 iunie la o locuință din satul Părhăuți, comuna Todirești. Furtul a fost anunțat de proprietara locuinței, care a relatat polițiștilor că
persoane necunoscute au pătruns în interiorul locuinței folosind chei potrivite, de unde au sustras suma de 3800 lei precum și bijuterii.
Polițiștii au demarat urmărirea penală IN REM sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar la data de 25.06.2025, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus încuviințarea efectuării unei percheziții domiciliare la adresele unor persoane bănuite din localitățile Bălăceana și Ilișești.
În data de 26.06.2025, începând cu orele 06.00, s-a procedat la efectuarea perchezițiilor cu doua echipe formate din 9 autospeciale MAI, din care 5 din cadrul SPR5 Dărmănești, 3 din cadrul SAS Suceava, și una din cadrul Serviciului Criminalistic, în urma căreia au fost identificate mijlocul de transport folosit la data comiterii faptei, respectiv un cal și un atelaj hipo, dar și mai multe articole vestimentare ce prezentau similitudini cu cele utilizate de persoanele care au săvârșit infracțiunea. În urma perchezițiilor, au fost identificate mai multe bijuterii care au fost ridicate de polițiști.
În aceeași zi, autoarea furtului, Cristina B., a recunoscut săvârșirea faptei și a predat mai multe bijuterii, care urmează a fi restituite persoanei vătămate. Față de Cristina B. s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore iar în data de 27.06.2025 Judecătoria Suceava s-a pronunțat dispunând măsura arestului preventiv pentru o perioada de 30 de zile pentru autoarea furtului. Aceasta a fost introdusă în arestul în cadrul CRAP Mureș, pentru o perioada de 30 de zile.
Persoanei vătămată, a fost chemată să recunoască bunurile furate, ocazie cu care femeia a identificat un număr de 9 inele, 10 brățări și 4 perechi de cercei, astfel recuperând o parte din prejudiciul creat în valoare de 10.000 euro.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul SPR 5 Dărmănești sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

