Hoț de profesie, arestat după ce a dat o spargere la oclădire a Parohiei ”Sf. Mihail și Gavril” din Humor. Este suspect în comiterea a încă 8 furturi

În continuarea cercetărilor data de 03.02.2023, cu privire la sesizarea preotului paroh la Parohia ,,Sf. Mihail și Gavril” Gura Humorului, privind faptul că în noaptea de 29/30.01.2023, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în clădirea parohiei și este posibil să fi sustras bunuri, în urma probatoriului administrat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Balan Aron de 28 ani din Gura Humorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat iar prin ordonanța din data de 03.02.2023 s-a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

După ce față de Balan Aron s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, lucrătorii Compartimentului Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a acestuia, sens în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul comiterii a altor 8 (opt) infracțiuni de furt calificat.

În acest context, prin sesizarea motivată adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, s-a propus înlocuirea măsurii preventive dispuse anterior cu măsura arestării preventive, propunere care a fost însușită de unitatea de parchet, care a sesizat instanța de judecată.

La data de 17.03.2023 Judecătoria Gura Humorului a admis propunerea formulată de unitatea de parchet și a dispus înlocuirea măsurii preventive anterioare cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile față de inculpatul Balan Aron, care în prezent se află în C.R.A.P. Suceava, deoarece a fost arestat preventiv într-o altă cauză.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cauza urmând a fi soluționată procedural sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *