Mopan Suceava
Evenimente

Hoț neinspirat al mașinii unei rădăuțence, prins de polițiști după o urmărire de 4 kilometri pe drumurile forestiere din Ulma, ascuns într-un beci

Duminică dimineață, pe la ora 5.00, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată de o femeie de 25 de ani din municipiul Rădăuți, despre faptul că, în seara zilei de sâmbătă, 12 octombrie,  un bărbat necunoscut i-a furat autoturismul cu număr de circulație provizoriu fără însă a reține numărul acestuia.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei precedente, victima s-a întâlnit în municipiul Rădăuți cu un bărbat din comuna Ulma interesat să-i cumpere autoturismul și s-a deplasat cu acesta până în satul Nisipitu, unde, suspectul a intrat într-o curte și a revenit, ocazie cu care, profitând de neatenția proprietarei coborâtă din vehicul, s-a urcat la volan și a plecat.

În urma măsurilor operative întreprinse, polițiști au stabilit că persoana bănuită de comiterea faptei este un bărbat de 24 de ani din comuna Ulma.

Ieri în jurul orei 09.00, polițiștii au identificat autoturismul circulând pe drumul forestier Tinosu de pe raza comunei Ulma. Conducătorul auto, la vederea autospecialei de poliție a întors brusc și a pornit în trombă. S-a procedat  la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 4 km pe mai multe drumuri forestiere, autoturismul fiind în cele din urmă găsit oprit pe unul dintre aceste drumuri,  dar fără șofer.

Căutând și scotocind zona, în cele din urmă bărbatul de 24 de ani a fost găsit de polițiști ascuns în beciul unui depozit de prelucrare a materialului lemnos din comuna Ulma, asupra acestuia  fiind găsită cheia autoturismului aparținând persoanei vătămate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt în scop de folosință” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

Autoturismul în valoare de circa 2.000 de euro a fost restituit persoanei vătămate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *