Hotărârea pentru majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată publicată în transparenţă decizională la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Guvernul demis anunță majorarea salariului minim cu 100 de lei

Pe site-ul oficial al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale a fost publicată ieri în transparenţă publică un  Proiect de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Ministrul demis al Muncii a spus că decizia a fost luată luni seară, într-o discuție cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, iar miercuri a fost în transparenţă publică o Hotărâre de Guvern prin salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 de lei, “aşa cum scrie în programul de guvernare”.

Ministrul demis al muncii nu a pierdut ocazia de a spune că viitorul guvern ar urma să taie veniturile și să dea afară cel puțin 400.000 de bugetari.

Astfel, conform proiectului „Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.262 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,518 lei/oră. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se majorează de la 2.262 lei la 2.620 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 15,657 lei/oră”.

 

În prezent salariul minim brut este de 2.080 de lei, iar persoanele cu studii superioare care au cel puțin un an vechime în muncă în domeniul studiilor au un salariu minim brut de 2.350 lei lunar.

Potrivit programului de guvernare al PSD, ”salariul minim net va crește anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro”.



 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *