Hoți de după amiază care au prădat un magazin din Suceava, ”prinși” de polițiști, după ce fuseseră mai înainte imobilizați de agenții de pază ai magazinului Kaufland

Luni după amiază, pe la orele 17:30, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că doi bărbați au sustras mai multe bunuri din incinta unui magazin din municipiul Suceava.
La fața locului, polițiștii au identificat doi tineri, de 26 și 20 de ani, ambii din municipiul Suceava, care au sustras din interiorul magazinului mai multe produse, în valoare de 425 de lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”, ce va fi soluționat procedural.

Acesta este conținutul unui comunicat de presă transmis de IPJ Suceava, pornit din tastatura unui lucrător al structurii județene de poliție, Ce relevanță poate avea un astfel de comunicat? Îndemn la prezență a jurnaliștilor pentru o eventuală filmare a indivizilor prinși asupra faptului? Nicicum. Evenimentul se petrecuse deja cu o zi înainte. Îndemn la vigilență în anumite zone ale municipiului unde hoții sunt dispuși să ia cu asalt magazinele la ora 5 după amiaza? Comunicatul nu oferă niciun element de informație de acest gen. Identitatea hoților? Nicidecum, fiindcă au fost prinși iar prejudiciul a fost recuperat ”în totalitate”. Ca atare, sunt scutiți de rușinea pe care ar fi suportat-o prin expunere publică.
Dacă toate lucrurile s-au rezolvat, ce mai trebuie mediatizată o astfel de știre? Măcar dacă tinerii hoți ar fi fost prinși de polițiști, mai treacă-meargă. Dar se vede de la o poștă, citind printre rânduri, că tinerii potențial infractori au fost imobilizații de către agenții de pază ai magazinului nenumit în comunicatul de presă.
Pentru ca cititorii să nu rămână neinformați, precizăm că evenimentul s-a petrecut în incinta magazinului Kaufland de pe strada Universității din municipiul Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *