Hoții au spart o florărie în Gura Humorului, dar s-au ales doar cu mireasma florilor

Ieri, 26.10.2019, la ora 08:11, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie de 37 ani din comuna Păltinoasa, despre faptul că în noaptea de 25 spre 26 octombrie a.c., persoane necunoscute au spart uşa de acces în Florăria Helen din Gura Humorului.  Femeia care a anunțat evenimentul este angajată la societatea care administrează florăria.

Femeia a declarat polițiștilor că în seara de 25.10.2019, în jurul orei 20:00, la terminarea programului de lucru, a încuiat personal uşa de acces în florărie.

A doua zi dimineața, 26.10.2019, la ora 08:11, când a vrut să deschidă florăria, femeia a observat că uşa de acces în magazin este deschisă şi prezenta urme de forţare.

În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că autorii s-au împins în uşa de acces a magazinului până când a cedat, rupându-se cu tot cu partea din lemn de care era fixat. Hoții au pătruns în interiorul magazinului, unde au răvăşit mai multe cutii pentru aranjamente florale, căutând să sustragă bunuri de valoare sau bani, însă nu au găsit nimic de sustras.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de furt calificat”, ce urmează a fi soluţionat procedural.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *