Icarii moderni, Simona Halep și nițică politică

Foto: Ski Râșnov

A fost un sfârșit de săptămână formidabil pentru sportul românesc. Nu putem generaliza această concluzie folosind  altfel de calificative pentru că rezultatele care ne-au bucurat s-au obținut pe coordonate total diferite. Dar toate meritorii. Vineri,  CSM București, cu Cristina Neagu în frunte, a câștigat derby-ul cu FTC Budapesta, scor 27-24, handbalista româncă, de patru ori desemnată cea mai bună handbalistă a lumii, înscriind 8 goluri.

Sâmbătă, Simona Halep, acum locul 2 mondial dar care a fost timp de un an bătut cea mai bună jucătoare de tenis  a lumii și cu certitudine, este  cea mai bună jucătoare de tenis româncă din toate timpurile,  a câștigat turneul din Dubai. 

Dar nu în ultimul rând, pe componenta organizatorică, la care, spun unii, noi românii ne pricepem cel mai puțin, România, orașul Râșnov din județul Brașov mai precis, a găzduit două etape ale Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile, un sport care a câștigat în ultimii ani tot mai mulți fani printre conaționalii noștri. Iar acolo, la Râșnov, niște oameni s-au străduit să amenajeze un complex de trambuline corespunzător standardelor acestui înalt rang al competiției.

Nu știu dacă a contat mult pentru organizatorii competiției faptul că ninsoarea a fost mai puțină decât în alți ani la Râșnov și a trebuit să fie puse în funcțiune tunurile de zăpadă pentru  ca acest concurs să se desfășoare la standardul cerut.

Nu știu dacă nu ar fi trebuit ca primăria orașului Râșnov să pună mai multe autobuze gratuite la dispoziția iubitorilor acestui sport de iarnă pentru ca lumea să nu se înghesuie în mijloacele de transport în comun oricum fucționale din 15 în 15 minute, aviz organizatorilor de evenimente suceveni.

Nu știu dacă acei comercianți care și-au amplasat tarabele, tonetele, rulotele în preajmă cu mărfurile lor diverse: vuvuzele, steaguri, sucuri, vin fiert, suveniruri, grătare, bere, au apreciat corect necesarul de marfă, de vreme ce au rămas, pe la jumătatea zilei, fără ofertă.

Știu doar ce s-a văzut: mii de iubitori ai acestui sport pe care românii, până acum, l-au văzut numai la televizor, au luat cu asalt Dealul Cărbunării la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a-i vedea pe viu pe acei ”Icari moderni” cum sunt denumiți în jargonul comentatorilor sportivi, săritorii cu schiurile. Stefan Kraft, Piotr Zyla, David Kubascki, Marius Lindvik, Kamil Stock, Karl Geiger, Peter Prevc, Ryoyu Kobayashi, Johann Andre Forfang și câți alții, niște pui de oameni, la prima vedere, fiindcă nu-i niciunul dintre dânșii mai plin de carne pe ei decât un adolescent astenic. Dar care au, fiecare în parte, un curaj, o determinare și o forță uriașă în micuțele lor trupuri. Dacă nu mă credeți, poftiți dumneavoastră de vă aruncați pe două scânduri într-un hău de o sută de metri, pentru deliciul spectatorilor!

Un eveniment  sportiv deosebit, cinste organizatorilor și un bun prilej pentru ca sporturile de iarnă să devină o bună opțiune și pentru cei care susțin și de la nivelul guvernamental ideea ”mens sana in corpore sano”, mai ales că, funcție de oscilațiile politicii autohtone, avem uneori un minister al sporturilor, alteori un secretariat general, în cel mai rău caz, un departament dintr-un minister unde lucrează funcționari responsabili pentru dezvoltarea activităților sportive pe teritoriul patriei noastre.

Și dacă mai adăugăm faptul că printre spectatorii și sportivii îmbrăcați de sezon, ca pentru pârtie, s-a strecurat și primul ministru al României, Ludovic Orban, în costum negru și cu cravată, zâmbind stingher, putem confirma că etapele de Cupă mondială la sărituri cu schiurile din iarna acestui an de la Râșnov, au întrecut așteptările organizatorilor.

Bașca faptul că în public s-au reîntâlnit câțiva zeci de suceveni, fără să se vorbească dinainte unul cu celălalt.

La trei mii de kilometri distanță, în Dubai, Simona Halep a reprezentat încă odată, cu cinste, România. A câștigat turneul, al 20-lea din  carieră, în fața a mii de spectatori care au susținut-o și au aplaudat-o  mai toți, de parcă ar fi fost de prin părțile acelea.

Este drept, mulți români i-au fost alături iar printre ei, nu se putea altfel, și o echipă de suporteri  suceveni  condusă de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, aflat într-un binemeritat și fericit concediu.

Îl invidiem și  ne bucurăm pentru el, fiindcă a fost martor la acest formidabil eveniment sportiv creat de inegalabila Simona Halep și îl așteptăm să ne povestească cum a fost.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *