Ieri, la Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, s-au semnat contractele de finanțare Start-up de către 10 tineri NEETs, câștigători ai competiției de idei de planuri de afaceri din cadrul proiectului INJOB – Incluziune pe piața muncii pentru tinerii NEETs

La Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, a avut loc miercuri, 10 August 2022, începând cu ora 11.00,  semnarea contractelor de finanțare de tip Start-up de către cei 10 tineri NEETs, câștigători ai competiției de idei de planuri de afaceri din cadrul proiectului INJOB – Incluziune pe piața muncii pentru tinerii NEETs.

La eveniment au fost prezenți reprezentanții unor instituții importante: Instituția Prefectului Județului Suceava, prin Subprefectul Cristian Șologon, Consiliul Județean Suceava, prin Șef Serviciu Ionela-Elena Bucevschi și Șef birou Claudiu-Eugen Brădățan, AJOFM Suceava, prin Directorul adjunct Mirela–Angelica Florea, Asociația SEVA și Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” prin managerul Angela Zarojanu,  Federația Patronală a IMM, prin președinte Liliana Agheorghicesei și asistent manager Oana-Maria Vasiliu și Primăria comunei Stulpicani, prin primar Vasile Zamcu.

În deschiderea evenimentului, președintele Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Vasile-Petru Gafiuc, a felicitat tinerii câștigători pentru că au ales să continue procesul de învățare la locul de muncă, loc de muncă creat chiar de ei, devenind în acest fel primii angajați la noile întreprinderi. În același timp, și-a exprimat dorința ca din ce în ce mai mulți tineri să le urmeze exemplu, iar cei 10 câștigători care au reușit, să continue dezvoltarea afacerilor și crearea de noi locuri de muncă.

Subprefectul Județului Suceava, Cristian Șologon, i-a felicitat pe tineri și a apreciat faptul că deși, lumea afacerilor poate părea o junglă, cunoștințele acumulate în cadrul cursurilor urmate la Asociația Institutul Bucovina, îl determină să fie convins de faptul că acești tineri vor face cărare și, de ce nu, autostradă, în domeniile alese. Reprezentanții Consiliului Județean Suceava, Ionela Bucevschi și Claudiu Brădățan, au salutat proiectele inițiate de Asociația Institutul Bucovina și cu atât mai mult acest proiect, prin care se oferă o șansă reală tinerilor suceveni. În același timp, și-au arătat disponibilitatea de a-i sprijini și îndruma în măsura în care viitorii antreprenori vor avea nevoie. Directorul adjunct al AJOFM Suceava, Mirela- Angelica Florea, a recomandat tinerilor să apeleze cu încredere la instituția pe care o reprezintă, cu atât mai mult cu cât, la rândul lor, prin afacerile pe care le deschid vor crea locuri de muncă și vor avea nevoie de consultarea specialiștilor în domeniu. Managerul Asociației SEVA și a Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Angela Zarojanu i-a încurajat și felicitat pe tineri,  și-a exprimat bucuria reală că printre viitorii oameni de afaceri se numără și trei tinere. Federația Patronală a IMM, prin președinte Liliana Agheorghicesei, a menționat că este foarte fericită întrucât mediul de afaceri sucevean a mai crescut cu 10 noi firme și a adresat felicitări tinerilor curajoși care au ales să investească în ei, oferind în același timp sprijin și altor persoane prin viitoarele angajări pe care le vor face.  Edilul comunei Stulpicani, Vasile Zamcu, s-a declarat mândru de faptul că patru dintre cei zece tineri viitori antreprenori sunt din comuna pe care o conduce și și-a arătat deschiderea de a colabora cu aceștia.

Cele zece firme nou înființate vor avea ca obiect de activitate următoarele domenii: servicii foto, înfrumusețare, cosmetică, coafură, construcții, servicii de curățenie, servicii construcții-

 

 

excavare, servicii medicale de recuperare prin masaj și terapie, servicii de  întreținere și reparație autovehicule.

În cadrul proiectului, organizația a realizat activitatea de susținere a antreprenoriatului prin sprijinirea unui număr de 50 de tineri pentru a participa la cursuri de Competențe antreprenoriale și TIC, fiind dezvoltate totodată 50 de planuri de afaceri de către aceștia. Ca urmare a organizării concursului de idei de afaceri, un număr de 10 afaceri  vor fi finanțate în cadrul proiectului.

Proiectul IN JOB – Incluziune pe piața muncii pentru tinerii NEETS  este co-finanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 și va fi implementat până în anul 2023, sub îndrumarea managerului de proiect Petru – Vasile Gafiuc, totodată președintele Asociației Institutul Bucovina. Obiectivul general constă în promovarea și creșterea gradului de ocupare sustenabilă și de calitate a forței de muncă, pentru 372 de tineri NEETs, prin dezvoltarea și implementarea unui set complex de măsuri integrate și personalizate, care vizează îmbunătățirea accesului pe piața muncii, creșterea gradului de inserție profesională și indirect socială, cu accent pe îmbunătățirea aptitudinilor și a competențelor grupului țintă.

Pentru mai multe informații despre proiect, persoana de contact din cadrul Asociației Institutul Bucovina este Alina Adomnicăi – coordonator campanie, tel: 0230.524.128, e-mail: injob@bucovinainstitute.org. De asemenea, vă invităm să vizitaţi pagina de Facebook a proiectului: www.facebook.com/InJobNEETs  şi website-ul www.bucovinainstitute.org, unde sunt postate cele mai recente activități.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other