Mopan Suceava
Evenimente

Ieșean beat la volan, surprins de polițiști în Putna

Sâmbătă seară, pe la ora 22.15, în timp ce acționa pe DN 2H, pe raza comunei Putna, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea către oraşul Vicovu de Sus, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliție în funcţiune, circa 500 de metri, când, bărbatul de la volan a oprit.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 42 de ani, cu domiciliu în Iași.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul de 42 de ani, a fost transportat la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *