Împreună – școală pentru comunitate” – Școală de vară la Școala Gimnazială ”Academician Haralambrie Mihăilescu” din Udești
În săptămâna 30 iunie – 4 iulie 2025 a avut loc cea de-a patra ediție a Școlii de Vară ,,Împreună – școală pentru comunitate” de la Școala Gimnazială ,,Academician Haralambie Mihăescu” din Udești. Scopul acestui proiect, care a debutat în anul școlar 2021-2022 prin ediția de la Școala Primară Chilișeni, este implicarea voluntară a copiilor în activităţi recreativ-instructive, într-un cadru activ şi atractiv. Se dorește astfel valorizarea potenţialului individual şi de grup, precum și dezvoltarea aptitudinilor, creativităţii, imaginaţiei şi gândirii critice a participanților.
Proiectul s-a desfășurat la Școala Gimnazială Poieni și au participat 100 elevi din toate cele 7 structuri și 25 de cadre didactice voluntare din școlile udeștene. Copiii au avut ocazia de a socializa și de a se implica în diverse activități, cu o tematică variată: dezvoltare personală (exprimarea emoţiilor prin pictură, desen, colaj, modelaj etc), sport și mișcare, știință și curiozități (experimente diverse), ateliere de creație artistică (creare de obiecte din materiale reciclabile, pictură, crafting), activități outdoor și de recreere, dezvoltarea competențelor de comunicare (limba română, limba engleză, limba franceză), folosind metode specifice educației nonformale. Dintre activitățile desfășurate se pot enumera: ,,Capace cu poveste – arta din reciclare”, „BINGO – distracție și aventură în echipă”, ,,Voie bună în pas de dans”, ,,Jocurile copilăriei”, ,,Copiii colorează viața”, ,,Vară, vară, vrem afară!”, ,,Farmacia naturii”, ,,Crafting creativ” , ,,Cu științele la joacă” , ,,O vară cu cântec”, ,,Călătorie imaginară în jurul lumii”, ,,În lumea jocurilor de cuvinte”, ,,Ne distrăm cu ajutorul poveștilor”, ,,Stare de bine”, ,,FUNtastic English” și ,,Le monde merveilleux du Français”.
Coordonatorii proiectului din acest an, doamna profesoară Călugăreanu Adina-Laura și domnișoara profesoară Voițic Cristina Maria au primit un feedback pozitiv atât de la elevii care își doreau să continue activitățile încă o săptămână, cât și de la cadrele didactice voluntare: ,,A fost o săptămână minunată, în care copiii au fost inima tuturor activităților, iar noi am fost pulsul, căci am luat din energia, candoarea și frumusețea vârstei și sufletului lor! Vă mulțumim din inimă tuturor celor care ne-ați fost alături în aceste zile cu-adevărat magice!”
Conducerea școlii, doamna director Popescu Oana Anda, împreună cu Asociația de Părinți a școlii au ținut să mulțumească în mod special sponsorilor care au oferit câte o masă delicioasă în fiecare zi tuturor copiilor: Restaurant Brădet din Suceava, Dionisus Suceava, Paticon AndrePau din Liteni și Asociația ,,Fight for Freedom” din Verești. De asemenea, transmitem mulțumiri tuturor colegilor și părinților care ne-au sprijinit, precum și Primăriei Udești, reprezentată de domnul primar Ostrovan Cristea, care a asigurat transportul copiilor.













