Inaugurarea Consulatului Onorific al Coreei de Sud la Rădăuți și numirea în funcția de Consul Onorific a fostului deputat Dumitru Mihalescul

Eveniment de înaltă ținută astăzi la Rădăuți, unde  a avut loc inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Coreea de Sud la Rădăuți și numirea în funcția de Consul Onorific a domnului Dumitru Mihalescul. La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și  prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan.

De asemenea, prezent la eveniment, Bogdan Loghin, primarul Municipiului Rădăuți, a subliniat în discursul domniei sale importanța cultural-economică a acestei misiuni diplomatice în Rădăuți:

„Excelența voastră, domnule Ambasador Rim Kap-Soo, domnule Consul Dumitru Mihalescul,

Sunt profund onorat să mă aflu astăzi aici, la deschiderea Consulatului Onorific al Republicii Coreea de Sud la Rădăuți.

Vă mulțumesc că ați ales municipiul nostru pentru misiunea dumneavoastră diplomatică în România și sunt sigur că această prezență în inima Bucovinei va fi un succes, amplificând buna colaborare dintre țările noastre.

Atât valorile culturale, cât și interesele economice ale României și Coreei de Sud primesc azi noi orizonturi, grație diplomației”.

Au fost prezenți primari din localitățile din zonă, Putna – George Coroamă, Vicovu de Sus-Vasile Iliuț, Horodnic de Sus-Valentin Luța, Burla, oameni de afaceri locali și din județ.

Evenimentul poate fi urmărit aici: https://www.facebook.com/primariaradauti/videos/693402375068778

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *