Încăierări de sfârșit de săptămână în țigăniile de la Mironu – Valea Moldovei și Chilișeni – Udești
La sfârșitul săptămânii trecute polițiștii suceveni au fost chemați să intervină pentru aplanarea unor scandaluri în comunitățile de romi de la Mironu – Valea Moldovei și Chilișeni – Udești. Cel dintâi eveniment s-a produs la primele ore ale dimineții de duminică, 30.06.2019. Pe la ora 02:08, Vasile V., de 19 ani, din Mironu, a sesizat prin 112 faptul că se produce un scandal între vecini.
Autorul sesizării a fost identificat iar acesta a relatat faptul că în timp ce se deplasa pe drumul comunal din localitatea Mironu, împreună cu mama sa Elena M., de 38 ani, s-au întâlnit cu Ilie V., de 22 ani, vecinul lor, care pe fondul unui conflict spontan și a consumului de alcool, i-a lovit, totodată acesta fiind lovit la rândul său de către susnumiți.
Persoanele în cauză nu au solicitat intervenția echipajului de ambulanță, însă Ilie V. s-a prezentat la Spitalul Gura Humorului pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.
În aceeași zi, dar la orele serii, pe la 21:57, Fraga S., din comuna Udești, a sesizat prin 112 faptul că nişte cetăţeni de etnie rromă s-au lovit în satul Chilişeni.
Din verificări a rezultat că la 30.06.2019, în jurul orei 21:30, în timp ce Virgil M., de 33 ani, din localitate, se afla pe drumul comunal de pe raza satului Chilișeni, în fața locuinței lui Florentin T., de 38 ani, a avut un conflict cu acesta, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ocazie cu care, Virgil M. a fost lovit de către Nicușor T..
La fața locului a sosit și un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale lui lui Virgil M. acesta fiind transportat la U.P.U. din cadrul Spitalului Judeţean Suceava și diagnosticat cu „TCC minor,”, fără a rămâne internat.
Și în această cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”.