Incendii la două locuințe din Broșteni și Frătăuții Noi. Flăcările au izbucnit de la cabluri electrice deteriorate și de la sistemele de încălzire amplasate necorespunzător

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Broșteni, au intervenit, ieri, 25 noiembrie 2020, la ora 12:30, cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Broșteni.

La sosirea echipajelor, ardea o construcție anexă, corp comun, care îngloba bucătăria de vară, un garaj și o magazie de lemne, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat la ora 15:16.

Construcția anexă a ars pe o suprafață de aproximativ 100 mp și s-au degradat aparate electrocasnice, obiecte de mobilier, materiale textile și altele.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor gospodărești, cu bunurile aferente.

 Tot ieri, militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) ale comunelor Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi, au intervenit cu 5 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Frătăuții Noi, în jurul orei 17:11.

La sosirea pompierilor militari, incendiul era localizat de către lucrătorii SVSU Frătăuții Noi, iar flăcările au afectat camera centralei termice a locuinței, unde au ars obiecte de mobilier, un boiler electric și pereții încăperii pe o suprafață de 14 mp.

Incendiul a fost lichidat la ora 18:00.

Pompierii paramedici SMURD au preluat o victimă, proprietara locuinței, în vârstă de 67 de ani, care a suferit arsuri la membrele inferioare. După ce i s-a acordat primul ajutor medical, femeia a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza sistemului de încălzire (centrală pe lemne) amplasat necorespunzător față de materiale combustibile, transmite purtătorul de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, Lt. Alin Găleată.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *