Mopan Suceava
Actualitate

Incendiu într-un apartament din cartierul Burdujeni, Suceava. Un bărbat a suferit arsuri și a fost transportat la spital

Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unui apartament din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială pentru salvare și lucru la înălțime, precum și o ambulanță SMURD tip B2.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la materiale combustibile din baia locuinței. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca focul să fie rapid localizat și lichidat, împiedicând extinderea acestuia la restul apartamentului.

Pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor unui bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care a suferit arsuri la membrele superioare. Acesta a fost transportat ulterior la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *