Incendiu puternic la Pensiunea ”La Filuță” din Mălini. Zece mașini de pompieri au intervenit să stingă focul
Un puternic incendiu a izbucnit în această seară, după ora 21.00 la cunoscuta Pensiune agroturistică din comuna Mălini, ”La Filuță”. Intervin pompierii militari și civili cu10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Arde acoperișul spațiului de cazare, corp comun cu camera centralei termice, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Nu au fost raportate victime, până în acest moment. În momentul producerii incendiului nu erau turiști cazați înăuntru. Vom reveni cu amănunte.
Please follow and like us: