Începând de astăzi Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava va avea program de funcționare permanent. Zborul către Londra Luton va opera noaptea

Reprezentanţii Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava au transmis că începând de astăzi, 1 Iulie 2019, Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” va avea un program de funcționare permanent. (H24)

Modificarea programului a fost necesară, dat fiind contextul unui ritm continuu de creștere al numărului pasagerilor care aleg serviciile oferite de aeroport.

Reprezentanţii Aeroportului din Suceava reamintesc  că zborul către Londra Luton va opera noaptea, respectiv va ateriza la Suceava la 03:45 și va decola spre Londra Luton la 06.10, zilnic, până în data de 16 Septembrie.

S-a dorit, pe această cale, decongestionarea fluxului de pasageri, atât în zona de check-in, în zona de îmbarcare, precum și traficul rutier din timpul zilei, aeroportul sucevean depășindu-și deja capacitatea de procesare.

Pentru a putea susține creșterea traficului aerian, dezvoltarea infrastructurii de aeroport rămâne o prioritate, lucrările la extinderea terminalului fiind în desfășurare, transmit reprezentanţii Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *