ÎNCEPE FESTIVALUL DE ARTĂ MEDIEVALĂ „ȘTEFAN CEL MARE” 2018! JOI, 16 AUGUST, LA ORA 21 PARADA TRUPELOR PARTICIPANTE. 17-19 AUGUST TREI ZILE DE POVESTE ÎN CARE POȚI TRĂI PERIOADA MEDIEVALA A SUCEVEI

Peste numai o zi Suceava va intra într-o nouă poveste medievală prin spectacolele celei de-a XII-a ediții a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”. Cel mai important eveniment cultural care are loc an de an în municipiul Suceava din 2006 până în prezent, în Cetatea de Scaun a Sucevei, la mijlocul lunii august, festivalul a devenit de foarte mult timp una dintre principalele atracții turistice ale județului Suceava. Manifestarea anuală din calendarul de evenimente organizate de Muzeului Bucovinei se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Primăriei Suceava.

Și pentru că promovarea este cheia succesului oricărui eveniment, organizatorii au ales să ajungă la cei interesați nu numai prin imaginile deja postate de o bună bucată de vreme pe leduri publicitare, bannere, afișe, spoturi publicitare ori prin mesajul transmis de megafonul mașinii ci și prin intermediul publicității vii. Astfel, locuitorii municipiului dar și turiști sau cei care tranzitează ocazional zona se întâlnesc deja cu statuile vii și cele levitante ale trupei Fany Art din Iași. Și anul acesta trei statui vii și două statui vii levitante vă vor încânta și vă vor anunța că începe festivalul, în zilele de 13, 14, 15, 16 august 2018, între orele 11-12, 16 – 17 şi 19 – 20 în cinci locații din Suceava: Obcini, George Enescu – Stație, Primărie, Esplanada Casei de Cultură, Orizont – Stație.

Publicul este așteptat la Cetatea de Scaun a Sucevei, unde pe parcursul a trei zile, între 17 și 19 august 2018, vor fi întâmpinați de 470 de cavaleri, domniţe, păpuşari din țară și din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Slovacia cu: dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale (painting facial), baloane de săpun uriașe. Cavaleri și domnițe, scutieri și oșteni, meșteșugari, menestreli și comedianți vor reda tabloul unei epoci apuse, cu perioade de trai liniștit, cu scene domestice, cu muzică și dansuri, cu ritualuri medievale sau cu momente de tensiune, de pregătire pentru luptă și confruntare între cavaleri.
Festivalul medieval de la Suceava, care și-a asigurat deja poziția de cel mai mare festival de acest gen din România, unic și autentic prin programul pregătit și locația în care se desfășoară, reconstituie o lume surprinzătoare și vie, îndepărtată și totuși foarte reală, dând sentimentul puternic că toți fac parte din aceeași poveste.
Așadar, organizatorii dar și noi vă îndemnăm să veniți la Cetatea de Scaun a Sucevei unde veți putea trăi propria poveste medievală.
Și pentru că toate poveștile au un început, joi seară, începând cu ora 20. 30, toți cei doritori pot participa sau asista la parada trupelor participante care va porni din cartierul Obcini pe traseul bulevardul George Enescu – Universității – Primărie – Centru – Cetatea de Scaun.

PROGRAMUL COMPLET AICI:

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *