Incredibil! Grupul de Comunicare Strategică coboară numărul infectaților de coronavirus în județul Suceava cu încă 40

În toată țara se adună zilnic noi infectați cu COVID 19 doar în județul Suceava, numărul acestora scade de la o zi la alta, cu cifre impresionante: Ieri au fost raportate 3455 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus de la începutul pandemiei și până în prezent, în județul Suceava. Numărul acestora a scăzut astăzi cu 40, la 3415.

Ieri vorbeam despre meșteșugul cumplit de tâmpenie, de astăzi putem vorbi despre o campanie clară de dezinformare, în condițiile în care, tehnic, este imposibil să scadă numărul îmbolnăvirilor decât dacă s-a face apel la soluția SF de întoarcere în timp.

Fiind oameni raționali, întrebarea se pune: cine malversează aceste statistici zilnic, acum două luni în defavoarea județului Suceava, acum, aparent, în favoarea acestuia? Dacă niște proști au lucrat cu aceste cifre care au dus la intrarea în carantină a unei bune părți a județului Suceava, timp de o lună și jumătate, aceștia pot fi eliminați din sistem și să nu se mai audă niciodată de ei. Dar dacă acest demers de dezinformare continuă privind situația din județul Suceava a fost deliberat, statul de drept trebuie să dea de urma celor care au pus la cale dezastrul informatic și mediatic pentru a duce această parte a țării într-un marasm social și economic pentru a-i pune la dispoziția procurorilor, măcar pentru ”comunicarea de informații false”, articolul 404, din Codul Penal: Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Cred că intenția de distrugere  economică a unei părți a țării, dacă s-a făcut deliberat, se poate încadra în articolul mai sus menționat.

 

Pe de altă parte, constatăm, urmărind tabelul de mai jos că numărul total al îmbolnăvirilor noi la nivel național, este de 145, sumă care se regăsește în tabelul transmis de Grupul de Comunicare Strategică, din punct de vedere aritmetic. Adică cifra negativă de la Suceava, adunată cu cifrele pozitive din celelalte județe, dau fix 145 de noi cazuri.  

Dar unde se regăsesc cei care, în județul Suceava s-au infectat în ultimele patru zile, de când statisticile naționale în ceea ce privește colțul acesta de țară au luat-o razna? O colegă de breaslă știre din surse sigure că zilnic 5 – 10 suceveni sunt internați în sectorul COVID al Spitalului Județean. Aceștia unde se încadrează în statistica Instititulului Național de Sănătate Publică sau a Grupului de Comunicare Strategică, sau a Guvernului? sau a Președinției?

Prefectura Suceava nu oferă explicații fiindcă au în toată această nedumerire generală doar rolul mărunt de a transmite mai departe vorbele celor din capitală, redactate de entitățile mai sus amintite. Nimic mai mult.

Pur și simplu, o bună parte dintre noi trăim cu senzația că suntem luați de proști în continuare.

Poftiți ultima statistică națională, singurele cifre oficiale de altfel care sunt comunicate public, cu excepția cazurilor de deces, pe teritoriul României, de către Grupul de Comunicare Strategică:

Până astăzi, 23 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.857 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.187 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

288

2.

Arad

695

3.

Argeș

232

4.

Bacău

486

5.

Bihor

546

6.

Bistrița-Năsăud

316

7.

Botoșani

704

8.

Brașov

677

9.

Brăila

22

10.

Buzău

158

11.

Caraș-Severin

112

12.

Călărași

79

13.

Cluj

538

14.

Constanța

267

15.

Covasna

229

16.

Dâmbovița

252

17.

Dolj

191

18.

Galați

566

19.

Giurgiu

211

20.

Gorj

113

21.

Harghita

105

22.

Hunedoara

622

23.

Ialomița

347

24.

Iași

456

25.

Ilfov

447

26.

Maramureș

92

27.

Mehedinți

104

28.

Mureș

660

29.

Neamț

864

30.

Olt

67

31.

Prahova

96

32.

Satu Mare

61

33.

Sălaj

85

34.

Sibiu

479

35.

Suceava

3.415

36.

Teleorman

128

37.

Timiș

498

38.

Tulcea

139

39.

Vaslui

155

40.

Vâlcea

28

41.

Vrancea

564

42.

Mun. București

1.728

43.

35

                                       TOTAL

17.857

 

Totodată, până acum, 1170 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 145 de noi cazuri de îmbolnăvire.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *