Individ din Calafindești, beat și fără permis, prins conducând cu 103 kilometri pe oră prin Vornicenii Mici – Moara
Luni seară, înainte de ora 18.00, polițiștii au surprins cu aparatul radar autoturismul Audi care circula cu viteza de 103 km/h ( + 53 km/h), pe raza satului Vornicenii Mici, comuna Moara.
Automobilul a fost oprit de polițiștii care au constatat că acesta este condus de un bărbat care nu avea asupra sa documentele personale. S-a procedat însă la legitimarea şi verificarea acestuia în bazele de date, stabilindu-i-se numele: Cătălin M. de 32 ani, din comuna Calafindeşti.
Fiind verificate documentele autoturismului s-a constatat faptul că acesta nu deţine poliţă RCA valabilă, având totodată Inspecţia Tehnică Periodică expirată din luna iulie a anului 2023.
Mai mult, s-a stabilit faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultând o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, el refuzând recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
I s-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.