Mopan Suceava
Actualitate

Individ din Dolhasca, ajuns după gratii pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat în piept un bărbat din Preutești

La  data de 13.04.2026, în jurul orelor 20.22 lucrătorii din cadrul Secției 12 Poliție Preutești au fost sesizați prin 112 de către o femeie din satul Basarabi – comuna Preutești,  cu privire la faptul că bărbatul său, Fănică P., a fost înjunghiat.

S-a stabilit că în seara acelei zile, în jurul orelor 20.10 la domiciliul familiei victimei din satul Basarabi, comuna Preutești, Stângaciu Nicu Dănuț din orașul Dolhasca, fostul concubin al femeii lui Fănică P. , a venit la casa acestuia în stare de ebrietate  iar după o serie de discuții contradictorii acesta l-a lovit cu un cuțit în zona toracelui pe Fănică P..

La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței din cadrul SAJ Fălticeni, care au cordat rănitului îngrijiri medicale, ulterior acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații de specialitate amănunțite, stabilindu-se ca diagnostic preliminar plagă înjunghiată hemi-torace stâng.  S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovirea sau alte violențe”.  Ulterior, procurorul de caz din cadrul PJ Fălticeni a stabilit ca dosarul penal să fie înaintat cu propunere de declinare a competentei către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii  de ,,tentativă la omor,, .

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reţinerea lui Nicu Dănuț Stîngaciu pentru o perioadă de 24 de ore, individul fiind introdus arestul IPJ Suceava.

Astăzi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava cu propunerea de luare a măsurii preventive privative de libertate, a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *