Individ din Șaru Dornei, arestat după ce a încălcat jumătate din codul rutier. Fiind sub control judiciar, a condus beat și fără permis un automobil neînmatriculat

Vineri noapte, pe la ora 01.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către un cetățean  din comuna Șaru Dornei, despre faptul că în centru satului Neagra Șarului a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat un autoturism al cărui conducător nu deține permis de conducere.

Pe terenul proprietatea Primăriei comunei Șaru Dornei, se afla un autoturism marca VW Passat,  fără numere de înmatriculare iar în habitaclu nu au fost identificate persoane. Din efectuate s-a constatat faptul că autoturismul implicat în accident a fost condus de Iustin S., de 20 de ani, din comuna Șaru Dornei, care nu deține permis de conducere, aflându-se sub control judiciar pentru infracțiuni la regimul rutier. A fost identificat la ora 02.30 pe terasa unui bar din satul Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei. De asemenea fiind interogată baza de date s-a constatat faptul că autoturismul marca VW Passat nu figurează înmatriculat.

Întrucât  tânărul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest şi a rezultat o valoare de 0,36 mg/l  alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În urma cererii formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra-Dornei, la sesizarea organelor de poliție judiciară, Judecătoria Vatra-Dornei a emis încheierea prin care s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar a inculpatului Iustin S., cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, care va fi emis la data rămânerii definitive a încheierii.

Acesta a fost transferat sub escortă la Centrul de Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *