Mopan Suceava
Evenimente

Indivizi reținuți după ce au încercat să violeze o fată de 16 ani din comuna Ciprian Porumbescu

Urmare a sesizării făcute de o adolescentă de 16 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, privind tentativa de viol, I.P.J. Suceava a dispus constituirea unei echipe operative complexe formate din lucrători ai Poliției Municipiului Suceava, SPR 9 și specialiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic în vederea administrării probatoriului cu celeritate pentru identificarea autorilor și dispunerii de măsuri legale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

S-au stabilit autorii faptei, respectiv T. M., de 24 ani, din municipiul Suceava, B.I.Ș. de 17 ani și U.A., de 18 ani, ambii din comuna Șcheia, ultimul fiind posesorul și totodată conducătorul autoturismului marca VW Passat, care a fost folosit la comiterea faptei.

Din cercetări s-a stabilit faptul că cei trei tineri menționați, în urma unui acord telefonic cu victima, s-au deplasat la domiciliul acesteia. Victima s-a deplasat de bunăvoie împreună cu aceștia cu autoturismul marca VW Passat în diferite locații de pe raza municipiului Suceava și a comunei Șcheia, în satul Mihoveni.

În acest ultim loc și pe drumul de întoarcere spre comuna Ciprian Porumbescu, T. M. și B.I.Ș. au exercitat presiuni și acte de violență asupra victimei cu scopul de a o forța să întrețină raporturi sexuale cu aceștia.

Victima a ripostat și s-a apărat de cei doi, care au  reușit să rupă îmbrăcămintea  victimei.

La intrarea în comuna Ciprian Porumbescu, la o distanță de aproximativ 5 km de locuința fetei, aceasta i-a cerut conducătorului auto U.A. să oprească autoturismul, ea reușind astfel să scape fugind pe un teren agricol, fiind îmbrăcată sumar.

În cursul zilei de 19 ianuarie 2021, ora 17:00, victima a fost externată din Spitalul Județean Suceava, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, refuzând în primă instanță colaborarea cu organele de cercetare penală.

Victima a fost examinată din punct de vedere medico-legal, concluzionându-se provizoriu că prezenta pe suprafața corpului leziuni de violență care pledează pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de viol, neprezentând urme specifice de contact sexual recent.

În cadrul cercetărilor a fost solicitat sprijinul unui lucrător din cadrul D.G.A.S.P.C. Suceava în vederea consilierii victimei.

Având în vedere probatoriul administrat s-a solicitat, iar judecătorul de drepturi și libertăți a admis solicitarea, fiind emise 3 mandate de percheziție domiciliară.

La nivelul Poliției Municipiului Suceava a fost întocmit un plan de măsuri în vederea punerii în aplicare a celor 3 mandate de percheziție domiciliară, fiind constituite echipe formate din lucrători ai SPR 9 Șcheia și Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul a 6 lucrători SAS din cadrul IPJ Suceava și a 8 lucrători din cadrul IJJ Suceava.

În baza mandatelor de aducere emise, cele trei persoane au fost conduse la sediul SPR 9 Șcheia pentru continuarea cercetărilor, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reținerea suspecților T.M. și B.I.Ș. sub aspectul comiterii „tentativei la infracțiunea de viol” pe o durată de 24 ore, fiind introduși în arestul IPJ Suceava.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Titianu Marius și Burcă Ion-Ștefan sub aspectul comiterii infracțiunii menționate.

Totodată, inculpații au fost prezentați Judecătoriei Suceava cu propunerea de arestare preventivă. Instanța și-a însușit propunerea organului de urmărire penală, emițând pe numele inculpaților mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Suceava.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *