Îngroparea cablurilor de pe stâlpii municipiului Suceava, printr-o metodă inovativă, realizabilă în doi ani, a anunțat primarul Ion Lungu

Astăzi, 6 iulie,  primarul Sucevei, Ion Lungu, a avut o întâlnire la sediul Primăriei Municipiului Suceava, împreună cu directorii de investiții și patrimoniu, cu reprezentanții firmei SC “CALA” SA Mureș – Centru de Tehnologii Fără Săpătură, referitor la îngroparea cablurilor de pe stâlpi printr-o metodă inovativă prin Foraje Orizontale Dirijate – Subtraversări.

Ion Lungu a arătat că această firmă este specializată în acest tip de lucrări, implementând acest sistem în mai multe orașe din România și din străinătate.

”Ca prim pas s-a decis ca municipalitatea suceveană să realizeze un studiu de fezabilitate din care să rezulte lucrările necesare de efectuat și în final să se stabilească valoarea indicatorilor tehnico-economici. Sunt șanse reale ca în următorii doi ani să implementăm acest proiect în orașul nostru.

Este un proiect inteligent care se poate încadra în proiectul „Orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030”, proiect de tip Smart City.”, a declarat primarul municipiului Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.