Întâlnire online a conducerilor regiunilor din parteneriatul ”Patru Regiuni pentru Europa”: Suceava, Schwaben, Mayenne și Cernăuți. Propuneri ale președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut astăzi o întâlnire online cu reprezentanții regiunilor din cadrul parteneriatului „Patru Regiuni pentru Europa”, Schwaben (Germania), Mayenne (Franța) și Cernăuți (Ucraina).

În cadrul întâlnirii, cei patru președinți ai regiunilor partenere au făcut o informare privind unitățile administrative pe care le conduc și au formulat o serie de propuneri de acțiuni care să aibă loc în cadrul parteneriatului în anul 2022.

Cu acestă ocazie, Gheorghe Flutur a prezentat patru propuneri concrete pentru acest an.

Consiliul Județean Suceava va elabora un material la împlinirea a 15 ani de la aderarea României la Uniunii Europene, cu prezentarea principalelor beneficii ale acestei aderări pentru județul Suceava. Acest material va fi finalizat până în luna mai, de Ziua Europei.

A propus și organizarea unui schimb de experiență între spitalele din cele patru regiuni, pe tema gestionării pandemiei de COVID-19, în cadrul căreia să fie prezentate experiența fiecărei unități, modul în care s-a acționat și ceea ce s-a învățat în această perioadă.

Gheorghe Flutur a propus și organizarea unei caravane infotur în cele patru regiuni, la care să participe operatori din turism, persoane responsabile din administrație cu activitatea de turism, precum și vectori de promovare a turismului.

În acest context, Gheorghe Flutur a menționat că Ministrul Antreprenoriatului și Turismului din România este suceveanul Daniel Cadariu, un bun cunoscător al problemelor din administrația județeană, având în vedere că a ocupat și funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.

De asemenea, a propus adoptarea unei declarații comune de solidaritate față de partenerii de la Cernăuți și din Ucraina, solidaritate prin care să se militeze pentru susținerea păcii, a valorilor democratice și libertății de opinie a poporului ucrainean.

Tot în cadrul întâlnirii de astăzi, Gheorghe Flutur a prezentat o informare despre județul Suceava, în care a amintit că recent a fost aprobat bugetul județului, care anul acesta este axat pe dezvoltare, în care 40% dintre venituri sunt fonduri europene.

În bugetul pentru anul acesta, CJ Suceava și-a propus proiecte curajoase în infrastructura de drumuri, sănătate, dezvoltarea aeroportului, asistență socială și școli speciale.

De asemenea, a prezentat o situație privind evoluția pandemiei de coronavirus, menționând că incidența cazurilor începe să scadă ușor, însă în același timp rămânem atenți și luăm măsuri necesare de limitare a răspândirii noului coronavirus.

Gheorghe Flutur a mai subliniat faptul că anul 2021 a adus o îmbunătățire a unor indicatori importanți de dezvoltare socio-economică a județului, în comparație cu 2020.

Astfel, indicele producției industriale a crescut în județ cu 16% în 2021, față de 2020, numărul de turiști a crescut cu 63%, iar la numărul de pasageri de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava s-a înregistrat o creștere de 53%.

În 2021 au fost înființate 800 de firme noi, din care 23 sunt cu capital străin. Este bine, dar e loc de mai mult.

El și-a exprimat speranța că anul acesta vor putea fi organizate mai multe proiecte cu partenerii din Germania, Franța și Ucraina și că acestea vor avea loc cu prezența fizică a reprezentanților celor patru regiuni europene.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.