Intrarea liberă la Cetatea Sucevei, Muzeul de Istorie, al Satului Bucovinean, de Științele Naturii și Hanul Domnesc, pe 14 mai, începând cu ora 18, de Noaptea Muzeelor. În premieră depozite de patrimoniu deschise pentru public!

Sâmbătă, 14 mai 2022, are loc cea de-a XVIII-a ediție a Nopții Muzeelor!

Muzeul Național al Bucovinei, deschide, cu intrarea liberă, după ora 18, cinci dintre obiectivele muzeale pe care le administrează!

După doi ani de limitări, pentru o vizită și o experiență de neuitat, muzeele își așteaptă publicul cu evenimente inedite.

Ce puteți vizita și ce evenimente a pregătit Muzeul Național al Bucovinei?

  • Muzeul de Istorie, cu intrarea liberă între orele 18 – 24!

Pe lângă expozițiile permanente și  temporare, în premieră, organizatorii deschid pentru vizitare depozitele cu patrimoniul de ceramică arheologică!. Așadar, fața nevăzută a muzeului este arătată publicului.

  • Cetatea de Scaun a Sucevei, cu intrarea liberă între orele 18 – 24!

Între orele 19 – 21, zidurile cetății vor vibra sub note de pian, într-un concert susținut de prof. Johannes Raimund Onesciuc.

  • Muzeul Etnografic Hanul Domnesc, cu intrarea liberă între orele 18 – 24!

După o vizită în cea mai veche clădire civilă a Sucevei, între orele 19 – 21, vizitatorii se pot delecta cu un concert de muzică clasică susținut de TRIO ROYAL.

  • Muzeul de Științele Naturii, cu intrarea liberă între orele 18 – 24!
  • Muzeul Satului Bucovinean, cu intrarea liberă între orele 18 – 20!

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.