Investirea sau reinvestirea primarilor și constituirea noilor consilii locale. Calendar stabilit de prefectură pentru 62 de UAT-uri și Consiliul Județean
Prefectura Suceava a anunțat că, avându-se în vedere procedura privind constituirea noilor consilii locale ale localităților din județul Suceava, ca urmare a alegerilor autorităților publice locale din data de 9 iunie a.c., raportat la data încheierilor pronunțate de instanțele de judecată competente prin care au fost validate mandatele consilierilor locali, declarați aleși, precum și validarea mandatelor primarilor, declarați aleși, prefectul județului a emis ordinele de convocare în ședință privind ceremonia de constituire a consiliilor locale pentru un număr de 62 unități administrativ – teritoriale.
Astfel, în data de 14 octombrie a.c., au depus jurământul noii primari și consilieri locali din localitățile Adâncata, Bosanci, Hânțești, Ipotești, Moara și Șcheia.
În perioada 16-27 octombrie a.c., prefectul sau reprezentantul acestuia vor participa la ședințele de constituire ale Consiliilor Locale și depunere a jurământului de către noii aleși locali validați prin hotărâri judecătorești, după următorul calendar:
16.10.2024
Prefect Alexandru Moldovan
– ora 10.00 – oraș Salcea
– ora 13.00 – comuna Todirești
Subprefect Gheorghe Apetrii
– ora 12.00 – comuna Berchișești
17.10.2024
Prefect Alexandru Moldovan
– ora 10.00 – oraș Vicovu de Sus
– ora 12.00 – comuna Putna
Subprefect Florin Sinescu
– ora 12.00 – comuna Udești
– ora 15.00 – comuna Drăgușeni
Jurist din cadrul Instituției Prefectului
– ora 10.00 – oraș Liteni
18.10.2024
Subprefect Florin Sinescu
– ora 10.00 – comuna Cacica
– ora 12.00 – comuna Ciprian Porumbescu
– ora 14.00 – comuna Drăgoiești
Subprefect Gheorghe Apetrii
– ora 12.00 – comuna Poiana Stampei
19.10.2024
Subprefect Florin Sinescu
– ora 10.00 – comuna Straja
20.10.2024
Subprefect Florin Sinescu
– ora 10.00 – comuna Ilișești
21.10.2024
Prefect Alexandru Moldovan
– ora 10.00 – comuna Fundu Moldovei
Subprefect Florin Sinescu
– ora 09.00 – comuna Bogdănești
– ora 11.00 – comuna Boroaia
– ora 14.00 – comuna Bălcăuți
Subprefect Gheorghe Apetrii
– ora 10.00 – comuna Iacobeni
– ora 12.00 – comuna Crucea
– ora 15.00 – comuna Dorna Candrenilor
– ora 17.00 – comuna Panaci
Jurist din cadrul Instituției Prefectului
– ora 10.00 – comuna Mănăstirea Humorului
– ora 10.00 – comuna Fântâna Mare
– ora 12.00 – comuna Ciocănești
22.10.2024
Prefect Alexandru Moldovan
– ora 10.00 – oraș Siret
– ora 12.00 – comuna Frătăuții Vechi
– ora 14.00 – comuna Marginea
Subprefect Florin Sinescu
– ora 09.00 – comuna Vadu Moldovei
– ora 11.00 – comuna Dolhești
– ora 14.00 – comuna Cornu Luncii
Secretarul general al Instituției Prefectului, Claudia Nechifor,
– ora 10.00 – comuna Rădășeni
Jurist din cadrul Instituției Prefectului
– ora 10.00 – comuna Hârtop
23.10.2024
Prefect Alexandru Moldovan
– ora 10.00 – comuna Capu Câmpului
– ora 12.00 – oraș Gura Humorului
– ora 15.00 – mun. Vatra Dornei
Subprefect Florin Sinescu
– ora 09.00 – comuna Șerbăuți
– ora 11.00 – comuna Satu Mare
– ora 13.00 – comuna Horodnic de Jos
Subprefect Gheorghe Apetrii
– ora 10.00 – comuna Ostra
Jurist din cadrul Instituției Prefectului
– ora 10.00 – comuna Zvoriștea
24.10.2024
Prefect Alexandru Moldovan, Subprefect Florin Sinescu, Subprefect Gheorghe Apetrii
– ora 10.00 – Consiliul Județean Suceava
– ora 12.00 – municipiul Suceava
Subprefect Florin Sinescu
– ora 15.00 – comuna Fântânele
Subprefect Gheorghe Apetrii
– ora 15.00 – comuna Voitinel
– ora 17.00 – comuna Gălănești
Jurist din cadrul Instituției Prefectului
– ora 10.00 – comuna Horodniceni
– ora 15.00 – comuna Bălăceana
25.10.2024
Prefect Alexandru Moldovan
– ora 10.00 – oraș Broșteni
– ora 13.00 – comuna Cârlibaba
Subprefect Florin Sinescu
– ora 09.00 – comuna Bunești
– ora 12.00 – comuna Slatina
– ora 15.00 – comuna Preutești
Jurist din cadrul Instituției Prefectului
– ora 11.00 – comuna Mușenița
26.10.2024
Prefect Alexandru Moldovan
– ora 10.00 – comuna Burla
Subprefect Florin Sinescu
– ora 11.00 – comuna Baia
Se face precizarea că, consiliul local este legal constituit dacă numărul consilierilor locali care au depus jurământul în condiţiile art. 116 alin. (5)-(7) este mai mare decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local, stabilit potrivit art. 112 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
Data constituirii consiliului local este considerată data desfăşurării primei şedinţe privind ceremonia de constituire a consiliului local, respectiv a celei de-a doua, după caz.
În termen de 3 zile de la data constituirii consiliului local, în condiţiile art. 118 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, prefectul emite un ordin privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale de constituire a consiliului local, care se comunică secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale şi se aduce la cunoştinţă publică.
În situaţia în care consiliul local nu este legal constituit în condiţiile art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 3 zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 116 alin. (6) prefectul emite un ordin privind constatarea neîndeplinirii condiţiilor legale de constituire a consiliului local, în care se menţionează motivele neconstituirii acestuia.
Ordinul prefectului prevăzut la art. 118 alin. (3), respectiv, alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, dacă este cazul, şi situaţiile în care este necesară validarea mandatelor supleanţilor. Ordinul prefectului care cuprinde situaţiile în care este necesară validarea mandatelor supleanţilor se comunică judecătoriei/tribunalului în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au propus candidaţi şi secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.
Pe măsură ce Instituției Prefectului îi vor fi comunicate hotărârile judecătorești de validare ce privesc candidați din localități ce nu se regăsesc în lista de mai sus, calendarul va suferi modificări care vor fi comunicate în timp util.