Investiție MOPAN: Cofetărie – Patiserie – Cafenea, spațiu modern, concept nou al companiei, inaugurat astăzi la Gura Humorului

Astăzi 29 noiembrie, la Gura Humorului, compania MOPAN Suceava a inaugurat un spațiu nou modernizat, configurat în baza unui nou concept al firmei care se dorește să fie promovat și în alte localități din județ. Este vorba despre un proiect integrat: Cofetărie – cafenea – patiserie – panificație. Toate acestea într-un singur spațiu generos, care cuprinde și o terasă unde clienții se pot relaxa și pot savura la o cafea prăjituri sau patiserii MOPAN sau pot cumpăra pentru acasă tot ceea ce își doresc din larga gamă de produse oferite de cel mai important operator de pe piața de panificație din județul Suceava.

Partea oficială de marcare a evenimentului nu a împiedicat deloc pe clienții veniți în număr mare în această elegantă locație să se bucure de bunătățile din galantare și să se simtă relaxați, chiar sub presiunea creată oarecum de mass media prezentă la inaugurare. Meritul aparține, fără îndoială, celor din conducerea MOPAN Suceava, directorul general Constantin Daniel Radu și directorul comercial Patricia Orhei, precum și lucrătorilor din local, care au fost gazde excelente pentru toți.

Directorul general al MOPAN Suceava, Constantin Daniel Radu, a arătat că, deși pentru economia românească anul 2021 a fost un an greu, din motivele cunoscute deja, legate de pandemie ori de creștere a prețurilor la energie, pentru compania pe care o conduce acest an a fost unul al investițiilor, iar pe de altă parte, firma a asigurat în bună măsură și funcționarea bugetului de stat prin contribuțiile lunare de ordinul milioanelor de euro: .

”Venim după un an foarte greu, precum știți, dar care pentru Mopan Suceavaa a fost anul investițiilor. Am investit în acest an peste 10 milioane de euro, în capacități noi de producție și în diversificarea acesteia. Pe de altă parte, MOPAN Suceava a plătit  lunar la bugetul statului peste 5 milioane de euro.

Dar astăzi sărbătorim un eveniment special: Am dorit ca aici, la Gura Humorului, într-un spațiu modernizat, să prezentăm toate produsele fabricii noastre  într-un cadru nou, într-un nou concept. Este primul spațiu dintr-un nou proiect pilot al MOPAN Suceava, cu o prezentare nouă a acestor produse. Acest nou concept include și o diversificare a produselor noastre, alături de linia tradițională. Suntem mândri de ce am realizat iar pentru anul viitor avem de asemenea  bugetate investiții de circa 10 milioane de euro. A fost o muncă de echipă. În echipa Mopan avem peste 800 de salariați iar împreună cu ei am depășit cu fruntea sus impedimentele din această perioadă grea pentru toți. La acest început de iarnă oferim alte 50 de produse noi și pentru că suntem în postul Crăciunului, avem și produse de post, realizate după rețete vechi, tradiționale, specifice zonei”, a arătat directorul general Constantin Daniel Radu.

Directorul comercial al companiei, Patricia Orhei, a oferit detalii:

”Avem expuse toate produsele de cofetărie pe care le producem în cele două laboratoare, din Gura Humorului și din Suceava. Pe partea de produse tradiționale, pe care toată lumea din județul Suceava le știe, de la vestiții colaci și franzelele cunoscute de toți, mulți dintre noi ne-am născut cu ele pe masă, ajungem la partea de patiserie proaspătă, la cozonacii Mopan cu diverse umpluturi,  ștrudele, plăcinte cu brânză, plăcinte cu mere, precum și noua noastră gamă de patiserie și franzelărie. Diversificând producția pe mai multe planuri, am lansat pe piață de exemplu foi de plăcintă tradiționale precum și plăcinte gata pregătite, cu felurite umpluturi, pe care gospodinele acasă nu trebuie decât să le pună la copt, în cuptor.

Este un concept nou, de cofetărie – patiserie și ne dorim să extindem acest concept și în celelalte locații ale noastre de pe întreaga rază a județului Suceava. Vrem ca acest proiect să fie  promovat în perioada imediat următoare la Vatra Dornei, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. ”

Directorul Daniel Radu a venit cu o completare:  ”Ne-am propus pentru anul viitor să deschidem minim 8 locații de acest fel, în județul Suceava.”   

El  a mai arătat că o mare parte din gama de produse MOPAN va lua și drumul Europei, fiind deja semnate primele contracte pentru export în Germania, Franța, Belgia și Luxemburg.

”Dincolo de cumpărarea produselor MOPAN din spațiile pe care le avem, oferim și posibilitatea ca sucevenii să le primească acasă, pe bază de  comenzi. Mai mult, avem în acestă perioadă solicitări foarte mari și din alte zone ale țării – București, Timișoara, Cluj, dar și din străinătate.”, a declarat directorul general al MOPAN Suceava, Constantin Daniel Radu. 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other