Mopan Suceava
Politica

Ioan Balan, deputat PNL de Suceava: Lipsa investițiilor aruncă și trenurile de pe șine! Declaraţia susţinută în plenul Camerei Deputaţilor

Ioan Balan, deputat PNL de Suceava a susţinut astăzi o declaraţie în plenul Camerei Deputaţilor  în care a făcut mai multe precizări:  „Când noi, liberalii, susținem că România are nevoie de investiții ca de aer, avem toate argumentele de partea noastră! Fără investiții, o țară nu numai că nu reușește să se dezvolte, nu numai că nu face nici un pas în sensul modernizării, nu numai că nu reușește să-și țină tinerii în țară, ci se prăbușește încet, încet sub presiunea învechirii infrastructurii învechite, deja existente. Orice gospodar știe că dacă nu-și întreține casa, mai devreme sau mai târziu acesta nu va mai putea locui în ea. Pentru cei din PSD și ALDE nu este deloc important faptul că în școli, unele chiar din Județul Teleorman, tavanele au căzut peste copii aflați în sălile de clasă sau că micuții merg în continuare la toaletele din spatele curții, unele fiind adevărate capcane ale morții! Pentru Dragnea și Teodorovici nu contează că ambulanțele vechi se strică pe drum către pacienți sau că spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății nu au primit în ultimii doi ani bani nici măcar pentru văruirea pereților. Al treilea Guvern PSD-ALDE este cu totul nepăsător că banii europeni zac în visteria Uniunii Europene, deși Moldova nu are nici un Km de autostradă, că drumurile s-au umplut de gropi, iar trenurile de marfă și de călători merg mai încet decât în vremea Regelui Ferdinand!”.

Acesta a mai subliniat că „Realizarea investițiilor nu este nicidecum un subiect marginal, care să alimenteze declarațiile politicienilor în campaniile electorale! De modul în care se realizează investițiile într-o țară depinde în mod esențial: sănătatea economiei naționale, prosperitatea cetățenilor și siguranța vieții noastre, a tuturor. Lipsa investițiilor costă vieți! Lipsa investițiilor înseamnă oameni care mor cu zile în spitale, înseamnă copii puși în pericol de școlile fărâmate, înseamnă decese îngrozitoare care se produc pe drumurile naționale înguste, găurite și pline de pericole. Lipsa investițiilor înseamnă o neîncredere tot mai mare a cetățenilor în instituțiile statului român, deoarece Guvernul le bagă mâna în buzunar, prin impozite și taxe, tocmai ca să le construiască școli, spitale și drumuri, însă, în realitate nu o face.

Un alt subiect marcat în discursul deputatului Ioan Balan a fost acela al transporturilor pe calea ferată, acesta precizând că: „Cel mai sigur și rapid mijloc de transport ar trebui să fie transportul de marfă și de călători pe calea ferată! Sunt foarte mirat de faptul că nimeni nu reacționează în România la faptul că, în numai două săptămâni, nu mai puțin de 5 trenuri au deraiat din cauza șinelor învechite sau a vagoanelor uzate extrem de mult. Situația este cu atât mai gravă cu cât aceste trenuri nu au sărit de pe șine în același loc, ci în puncte total diferite din țară: Hunedoara, Brașov, Bistrița, Caraș Severin sau Craiova. Mulți s-au mirat că o asemenea nenorocire nu s-a întâmplat pe calea ferată Suceava-București, care bate orice recorduri și la vechime și la uzură și la faptul că nu s-au mai făcut lucrări de întreținere de la căderea comunismului. Explicația este foarte simplă – de la Suceava la București abia dacă mai circulă câteva trenuri, iar melcul ar putea fi considerat vitezoman față de trenurile care traversează Moldova. Da, viteza de deplasare este mai mică decât în perioada interbelică!”, a subliniat Balan.

 „Este trist că Răzvan Cuc, pentru a doua oară ministru la transporturi, după ce reușise marea contraperformanță să construiască zero Km de autostradă în primul mandat, a mimat preocuparea pentru lipsa infrastructurii din Moldova, când a venit recent la Suceava. Domnia sa a venit doar pentru poze și declarații pentru presă, nu ca să se ocupe de drumuri și de calea ferată, căci nu și-a prăfuit pantofii ca să vadă cum arată starea drumurilor naționale din Bucovina! Nu a avut bunul simț să coboare din mașină și să vadă, de pildă, cum arată Drumul Național 29 A, care face legătura între Suceava și Dorohoi. S-ar fi speriat, cu siguranță, și ar fi crezut că a nimerit într-o zonă calamitată. Nu a avut curajul nici să vadă cum arată șinele de cale ferată, cum arată trecerile la nivel cu calea ferată sau cum au dispărut marcajele și semnalizările rutiere. Până când această alianță toxică de guvernare PSD-ALDE nu va fi dată jos de la guvernare, să nu ne așteptăm la nimic bun în viața românilor: nici la spitale regionale, nici la școli moderne și nici la autostrăzi și căi ferate”, a conchis deputatul Ioan Balan.

Please follow and like us:

One thought on “Ioan Balan, deputat PNL de Suceava: Lipsa investițiilor aruncă și trenurile de pe șine! Declaraţia susţinută în plenul Camerei Deputaţilor

  • Ha-ha! Abia acuma înțeleg io de ce ați furat din pensii și din salarii, de ce ati închis școli și spitale când ați fost cu Base și Boc la butoane! Pentru investiții, mâmcaiar mama să-i mănânce, dragii și mititeii de ei! Da noi eram cretinii care ieșeam din școli și nu înțelegeam ce era de înțeles. Țara era frate plină de investiții. Toată lumea avea câte un sac de investiții și se gandea cum să o ia spre Costa Rica, că cică asta ar însemna Țărmu Bogat. Mă mir că d. deputat n-a plecat și dumnealui. da poate ca are misiune să ne învețe cum să-l ajutăm să vină iar tăieri de pensii și salarii, închideri de spitale, stadioane în sate nelocuite, parcuri ăn pădure, instalații care nu funcționează. Da, investiții!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *