Ioan Stan, senator PSD de Suceava: o lună de guvernare PNL a costat România peste 10 miliarde lei. Guvernul PNL a împrumutat 8,5 miliarde lei în mai puțin de o lună comparativ cu 3,9 miliarde împrumutate de guvernul PSD în toată luna octombrie

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan a susținut astăzi o declarație politică. În ședința Senatului României, sub genericul ”Ce este și cât durează „normalitatea” în realitatea românească de după alegerile prezidențiale”, senatorul Stan a transmis următoarele:

”Doamnelor și domnilor colegi,

Sub imperiul inerției declarațiilor și în beatitudinea victoriei ”guvernul meu” și președintele său s-au dezlănțuit la demonstrații de forță în ceea ce privește gândirea guvernării și practica acesteia, fără nici un scrupul ori aducere aminte despre promisiunile electorale. Considerând în continuare scena politică românească drept teatru de război, ca și în timpul primului său mandat, președintele ”mediator” cu o ură viscerală pentru tot ce înseamnă PSD dar, în fapt, și susținătorii săi (în număr de cca 3 milioane de cetățeni români), nesocotește flagrant Constituția pentru a nu știu câta oară.

Cu zâmbetul său plin de autosuficiență disprețuitoare, trasând indicații precise liberalilor susținători, președintele ”tuturor” românilor i-a chemat pe aceștia să continue lupta împotriva ”adversarului” comun în așa fel încât, la sfârșitul anului 2020, să stăpânească o Românie fără PSD. Ce pluralism democratic, ce Constituție, ce Cod Penal cu al său art.369 care chiar crede că în ”normalitatea” impusă de liberali și președintele lor, incitarea la ură și la discriminare împotriva unor categorii de persoane se pedepsește cu închisoare sau cu amendă. Noțiuni învechite. Și când spun ”președinte” nu mă refer la săracul, cinstitul și bunul Orban, ci la adevăratul lor președinte.

Scrâșnitul îndemn la ură al președintelui Iohannis este o declarație de război împotriva PSD, a Constituției României și a democrației din România, câtă mai rezistă la atare agresiuni. Personal, consider aceste demersuri ca pași constanți către dictatură. Una deja cunoscută, bazată pe un singur partid și pe un singur ”iubit” conducător. Cu îngăduința Dumneavoastră fac o cruce mare și zic din suflet ”ferește-ne Doamne!”.

 Aruncați de președintele lor în guvernare, debusolați complet de lipsa de profesionalism, de calificare, de informații specifice domeniului, membrii guvernului ”lui” ne fericesc zilnic mințind opinia publică, prestând luări de poziție de mai mare mirarea, demonstrând lipsă de discernământ, dar mai ales, luând decizii mai mult decât nefericite pe spinarea poporului român. Exemplele mele în susținerea acestor afirmații sunt cunoscute de cei interesați, dar eu nu voi înceta să le repet până când nu vor ajunge la conștiința tuturor românilor.

Doamnelor și domnilor, o lună de guvernare PNL a costat România peste 10 miliarde lei. Guvernul PNL a împrumutat 8,5 miliarde lei în mai puțin de o lună comparativ cu 3,9 miliarde împrumutate de guvernul PSD în toată luna octombrie. Deprecierea leului cu aproximativ 5% relativ la 1 noiembrie 2019 a majorat datoria publică în valută cu aproximativ 700 milioane lei. Nu putem nesocoti aici aportul ministrului de finanțe și al aberantelor sale afirmații cu trimitere la gangsterismul american. Banca Națională a injectat în ultima lună, pentru susținerea cursului valutar, 1,2 miliarde euro din rezerva națională. Dobânzile plătite în plus după declarațiile iresponsabile ale pseudofinanțistului guvernamental reprezintă 5,01 milioane lei anual și 34,8 milioane lei pe întreaga perioadă a împrumuturilor contractate.

A crescut deficitul de țară de la 2,8 la 4,3%. Cale deschisă celor doritori să ne bage pe gât credite uriașe cu dobânzi așijderea. Rând pe rând se închid toate programele guvernării PSD pentru fermieri și tineret. S-a sistat programul ”Prima casă”, s-a închis Casa Română de Comerț Agroalimentar ”Unirea”. S-au cheltuit deja câteva miliarde de euro în ultimele săptămâni pe avioane F 16 vechi de 35 de ani și pe rachete depășite tehnologic. Continuă defrișările masive de păduri operate de apropiații președintelui lor. Trăim sub promisiunea mutilării Ordonanței nr.114 dacă nu chiar a abrogării acesteia pentru ca multinaționalele iubite să nu mai plătească taxe și impozite și să se liberalizeze prețul la gaze. Ca să ia ei tot și noi ce mai rămâne, cum spunea cineva cu amar zilele trecute. Trebuie, doamnelor și domnilor, să fiți de acord că acest mod de guvernare ne călăuzește, de fapt ne mână, către o nouă societate, dominată de austeritatea impusă de ură și dezbinare printr-un instrument perfid și fără răspundere națională – guvernul lui, guvernul liberal”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *