Ion Lungu: A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru ultimul tronson al rutei alternative Suceava – Botoșani. Acesta va cuprinde un viaduct lung de peste un kilometru

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru al treilea tronson din Ruta Alternativă Suceava-Botoșani, pe distanța de la Podul Unirii de peste râul Suceava până la intersecția cu DN 29, cu pasaj superior peste calea ferată.

Tronsonul al treilea din Ruta Alternativă Suceava-Botoșani, va costa aproximativ 17 milioane de euro, și va cuprinde un viaduct peste calea ferată în lungime de 1.015 m și două sensuri giratorii.

Finanțarea va fi asigurată prin Planul Național de Investiții Anghel Saligny. Valoarea rezultată din studiu de fezabilitate a proiectului este de 83.427.899,3 lei plus TVA, aproximativ 16.685.577,86 €.

Noul tronson are o lungime de 2.142 metri, din care 967 m pe Calea Energeticianului (drum cu dale de beton), drum de balast 160 m și un viaduct de 1.015 m care traversează calea ferată și ajunge în intersecția cu DN 29.

 Viaductul constituie și un element de arhitectură urbană deosebită, fiind prevăzut cu 41 de deschideri.

De asemenea, acest tronson cuprinde două sensuri giratorii, unul la intersecția străzilor Nicolae Cătănescu cu Traian Popovici și al doilea la intersecția Rutei Alternative cu Drumul Național 29, în apropierea fostei Avicola Plopeni.

”Vom depune după aprobarea în Consiliul Local, proiectul pentru finanțare pe Planul Național de Investiții (PNI) – Anghel Saligny. În maxim 3 ani de zile dorim să dăm în funcțiune ultimul tronson din Ruta Alternativă Suceava-Botoșani!”, a transmis primarul Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *