Actualitate

Ion Lungu: ”Dacă nu se iau măsuri, murim din punct de vedere economic. Sper să reușim împreună cu autoritățile județene pentru ca pe 15 mai să avem și noi parte de măsuri de relaxare”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a arătat azi, într-o declarație de presă că eslte la fel de nemulțumit ca și ceilalți cetățeni ai orașului de faptul că relaxarea măsurilor anti – coronavirus după data  14 mai  nu se aplică și pentru localitățile aflate în carantină.

”Am comunicat luni după amiază primului ministru, Ludovic Orban și ministrului Sănătății, Ionel Tătaru că cetățenii municipiului sunt nemulțumiți de faptul că aceste măsuri de relaxare nu se aplică și la Suceava, aducând și argumente: Din punctul meu de vedere, astăzi, riscul epidemiologic în orașul nostru este mai mic decât acum 5 săptămâni când s-a instituit măsura de carantină. La Spitalul Județean, focarul s-a stabilizat. Ultimele cazuri care au venit sunt cele de la Căminele de bătrâni, de la Sasca Mică, Costâna Bogdănești, care nu sunt de pe teritoriul municipiului Suceava”.

Primarul Ion Lungu a arătat că municipiul Suceava stă pe un plafon de stabilizare, ca întreaga țară, și, chiar dacă mai crește numărul de cazuri de la o zi la alta, situația nu mai este la fel ca în urmă cu o lună. El a cerut  directorului de la DSP să realizeze o situație a persoanelor infectate pozitiv și a celor vindecate pe localități, chare chiar a fost realizat și pentru care a mulțumit directorei DSP Suceava, d. Manuela Trifan,  pentru că a făcut acest lucru și a  rugat-o să o facă în fiecare zi, pentru a se putea discuta pe localități, pentru că, spune Ion Lungu,  situația globală nu spune mai nimic, în ceea ce privește municipiul Suceava.

El a apreciat că un indicator important este numărul de persoane bolnave la 1000 de locuitori.

”Ieri au fost raportate 783 cazuri pozitive din care s-au vindecat 382 persoane din diferență rezultând cazuri active 402 persoane. Raportat la numărul de persoane al localității din recensământul din 2011 care nu este concludent – 90.121 de locuitori, astăzi avem în orașul nostru, 4,36 persoane infectate la 1000 de locuitori. Este corect să luăm numărul de locuitori de la Direcția de Statistică care este de 128.007, ceea ce înseamnă că procentul sucevenilor infectați la mia de locuitori este de 3,14. Acest indicator a scăzut semnificativ dacă îl comparăm cu situația de acum o lună de zile. Dar el trebuie să scadă și sper ca în perioada următoare să se întâmple acest lucru”, a spus Ion Lungu, care a mulțumit  sucevenilor care au respectat măsurile de carantină în cele 5 săptămâni de carantină, fără incidente majore.

”Cu argumente am solicitat, solicit și voi solicita în continuare guvernului să se analizeze situația de la Suceava. Sunt convins  că vom reuși acest lucru, împreună cu celelalte autorități județene, să avem și noi parte de măsuri de relaxare privind deplasarea persoanelor fizice, dar și relaxarea pentru activitățile economice. Astăzi orașul nostru este în suferință din punct de vedere economic. Multe afaceri sunt închise, oamenii de afaceri se plâng că nu au forță de muncă. Măsurile de carantină cu filtre, au dus la scăderea numărului de muncitori care intră în orașul nostru. Trebuie să facem tot posibilul să relaxăm aceste deplasări în interesul activităților economice. Dacă nu se iau măsuri, murim din punct de vedere economic”, a transmis primarul municipiului Suceava care a transmis că face tot posibilul ca pe data de 15 mai să se ridice o parte din aceste restricții pentru Suceava.

”M-au sunat mulți dintre dumneavoastră să fiu eu cel dintâi care să-mi asum că voi ridica starea de carantină, că dacă nu o să o facă alții și că nu mă mai votează dacă nu fac acest lucru.  Lucrurile aici sunt foarte serioase. Trebuie să avem responsabilitate, pentru că discutăm despre viața oamenilor. Nu este vorba de campanie electorală, de vot. Eu am făcut ce trebuie să fac, am luat contact cu guvernul. Cu justificări mergem în fața Guvernului să reanalizeze situația de la Suceava. Sper să reușim împreună cu autoritățile județene pentru ca pe 15 mai să avem și noi parte de măsuri de relaxare”, a mai declarat primarul Ion Lungu.     

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *