Ion Lungu: Lucrările la Ștrandul municipal s-ar putea finaliza până pe 30 iulie 2022
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarant astăzi că în urma discuțiilor avute cu reprezentanții constructorilor, ca urmare a graficului de lucrări prezentat, este posibil să fie terminate lucrările de modernizare a Ștrandului municipal până pe data de 30 iulie 2022.
”O prioritate a municipalității în acest moment este legată de realizarea lucrărilor de investiții aprobate în bugetul acestui an.
Am avut discuții cu reprezentanții constructorilor de la lucrările de modernizare a Ștrandului Municipal. Constructorii au reluat activitatea. Stadiul fizic de realizare a lucrărilor este de peste 50%.
S-au realizat:
– bazine din beton: adulți, copii, apă sărată;
– clădire tehnică;
– vestiare și grupuri sanitare;
– ziduri de sprijin;
– punct control;
– umpluturi.
Lucrări rămase de executat:
– arhitectură și finisaje;
– instalații interioare și rețele de incintă;
– amenajări exterioare;
– izolații și finisaje bazine.
În urma graficului prezentat de constructori lucrările vor fi finalizate la data de 30.07.2022.
Menționăm că finanțarea este asigurată dintr-un credit de la Trezorerie.
Sperăm ca sucevenii să se poată bucura de ștrandul municipal în ultima parte a verii”, a transmis primarul Ion Lungu.