Ion Lungu: Parcul Șipote este preluat oficial de Primăria Suceava, prin hotărâre de guvern. Cum va fi administrat în viitor și ce lucrări se vor face în primele 30 de zile

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat astăzi într-o conferință de presă că marți 22 septembrie a fost publicată  în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern 772, privind preluarea Parcului Șipote de către Primăria Suceava.

”Va trebui respectat regimul silvic, va trebui  făcut un contract cu un ocol silvic. În  doi ani de zile la dispoziție să aprobăm   un studiu de fundamentare pe care noi îl avem făcut, cu amplasamente și modul în care va fi afectată, în limita a 10%, pădurea Parc Șipote. În 5 ani va trebui să facem lucrările de amenajare.

Noi am făcut mai  înainte un studiu de fezabilitate, când am propus o fișă  de proiect pentru finanțare europeană, la Agenția de Dezvoltare Nord Est. Proiectul tehnic poate fi modificat. Sunt convins că vom face cel mai bun proiect pentru Parcul Șipote.

 Acolo nu putem turna betoane, vom putea face doar construcții ușoare. Urmează ca în termen de 30 de zile să se facă predarea – primirea de la Romsilva după care vom trece la primele reparații: căi de acces, bănci, iluminat pe drumurile de acces la Statuia lui Ștefan cel Mare, Cetatea de Scaun, Muzeul Satului. Și, desigur, cât mai multă salubrizare în zonă, chiar de a doua zi de când vom avea baza legală. De când vom avea baza legală, toate direcțiile din Primărie vor avea atribuții de serviciu și în Parcul Șipote”, a explicat primarul Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *