Ion Lungu: Peste 24 de luni, municipiul Suceava va avea sală polivalentă cu 5000 de locuri. Azi a fost semnat contractul între CNI și firma ”MIS GRUP” din Bistrița

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a anunțat că astăzi, la Compania Națională de Investiții (CNI)  a fost semnat contractul pentru proiectare și execuție la Sala Polivalentă de 5.000 de locuri din Suceava, cu firma câștigătoare a licitației S.C. „MIS GRUP ” S.R.L. Bistrița.

Termenul de execuție și proiectare este de 24 de luni, din care 4 luni proiectare și 20 de luni execuție.

”Am stabilit cu conducerea firmei câștigătoare să avem prima întâlnire săptămâna viitoare la Suceava, să stabilim demararea contractului. Doamne ajută!”, a transmis primarul Ion Lungu.

În luna februarie a acestui an a fost organizată licitația de proiectare și execuție a acestei importante investiții iar câștigătoare a fost desemnată firma  ”MIS Grup” din județul Bistrița Năsăud.  Pentru că licitația a fost contestată, semnarea contractului a fost întârziată cu aproape 4 luni. În cele din urmă, contestatarii au pierdut în instanță iar firma bistrițeană poate să se pună pe treabă, contractual fiind  de acum semnat.

Valoarea estimată a investiției este de 128,9 milioane de lei

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *