Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, la deschiderea noului an școlar: ”Multă baftă elevilor, inspirație profesorilor, iar părinților răbdare!

Primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, a participat la deschiderea anului școlar preuniversitar în 16 unități de învățămînt din Suceava.
Iată mesajul transmis:
”Azi am avut onoarea să particip la deschiderea anului școlar în 16 unități de învățământ, de toate formele: preșcolar, primar, gimnazial și liceal, din toate cartierele Municipiului Suceava.
Am transmis mult succes elevilor din partea municipalității, am prezentat lista copiilor care vor fi premiați pentru performanțe școlare și sportive, obținute în anul școlar încheiat în luna iunie, conform hotărârii și regulamentului aprobat de Consiliul Local.
Municipalitatea suceveană a alocat și în bugetul acestui an suma de aprox.10.000.000 euro pentru cheltuielile materiale ale școlii, pentru reparații și investiții.
Pentru noi, școala reprezintă o prioritate, o investiție în viitor.
I-am asigurat pe toți cei prezenți, și nu numai, de tot sprijinul primăriei și al consiliului local în noul an școlar 2019-2020.
Multă baftă elevilor, inspirație profesorilor, iar părinților răbdare!”

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *