Ion Lungu: S-a lucrat toată noaptea la avaria din zona Primăriei Suceava. Asfaltul s-a surpat din cauza conductei de canalizare deteriorate
O avarie la conducta de canalizare, în zona Primăriei Municipiului Suceava, produsă aseară, a dus la surparea carosabilului.
Primarul Ion Lungu, prezent la locul avariei, a transmis că se lucrează la avaria din Zona Primăriei, care a adus la surparea carosabilului.
Acesta a precizat că s-a lucrat toată noaptea, s-a gasit conducta de canalizare deteriorată la o adâncime de aproximativ 5 m. Conducta de canalizare s-a ruptă în două de la greutatea asfaltului, posibil de la tasarea în timp care s-a produs, a mai spus primarul Lungu.
”Deși municipalitatea suceveană a atras aproximativ 100 milioane euro pe apă, canalizare, stație tratare ape uzate, fondurile au fost conform ghidului de accesare destinate în mod special extinderii conductelor de apă și canalizare și nu înlocuirii magistralelor vechi.
Lucrăm împreună cu ACET-ul la un program de înlocuire a conductelor vechi, vulnerabile cum este și cazul de față.
Sperăm ca astăzi să finalizăm intervenția pentru a aduce terenul la starea inițială, astfel încât să nu fie afectată a circulația rutieră in zonă”, a transmis primarul Lungu.

