Ion Lungu și echipa de consilieri PNL și-au depus candidaturile. ”Pe lista PNL pentru Consiliul Local al municipiului Suceava, egalitatea de șanse funcționează”, a declarat primarul în funcție Ion Lungu, candidat pentru un nou mandat

Astăzi a fost depus dosarul de candidatură  pentru funcția de primar al municipiului Suceava, de către candidatul Partidului Național Liberal la funcția de șef al executivului județean, primarul în funcție  Ion Lungu, pentru un al cincilea mandat. Tot azi s-au depus dosarele de candidatură  și pentru  consilierii locali municipali. La  depunerea dosarelor de candidatură pentru funcțiile de aleși municipali, a participat și președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează pentru  un nou mandat la funcția de președinte al Consiliului Județean, care și-a depus și el dosarul de candidat cu doar puțină vreme înainte.  

Pe lista PNL pentru Consiliul Local al municipiului Suceava, egalitatea de șanse funcționează: sunt 15 bărbați și 14 femei. Un număr de 10 consilieri au vârsta sub 35 de ani. Media de vârstă totală este de 43,31 de ani. „Sunt  pe lista de consilieri toate profesiile: ingineri, economiști, profesori, cadre medicale, oameni de afaceri. De asemenea, avem reprezentanți din toate cartierele municipiului Suceava.  Dosarul cu numărul 1 l-am înregistrat pe cel al doamnei profesor Sanda Maria Ardeleanu, chiar de ziua ei, și îi urăm la mulți ani sănătoși!”, a transmis Ion Lungu.

Lista de consilieri liberali este: Lungu Ion, Harșovschi Lucian, Ardeleanu Sanda Maria, Zarojanu Angela, Arămescu Adrian, Flutur Mihai, Ungurian Daniel, Crețu Silviu Cristinel, Hrițcu Ovidiu Paul, Todereanu Maria, Anton Nicolae Ciprian, Păstrăv Bogdan, Jescu Aurel, Enea Liviana, Băițan Vasilică, Mocrei Rebrean Irina Rodica, Gheorghe Bianca, Andriescu Liviu, Vițega Narcisa Amedeea, Pascaru Cristian, Ștefan Nicolae Radu, Matei Dănuț, Șulea Alexandra, Puițău Angelica Teodora, Țîrdea Loredana Florentina, Gemănar Adriana Georgeta,  Luca Alexandra, Butnariu Adriana și Ichim Ana Maria.

”Este o listă care îmbină experiența oamenilor care au fost consilieri locali, care au avut funcții în administrație, cu experiență deosebită și mulțumesc doamnei Sandală Maria Ardeleanu care a acceptat să vină în echipa liberală.

Îi mulțumesc domnului președinte Gheorghe Flutur, pentru colaborare, pentru parteneriatul de mai mulți ani. Unul dintre acestea este chiar proiectul de eficiență energetică pentru clădirea în care funcționează Primăria municipiului Suceava, în bună parte proprietar fiind Consiliul Județean.  Avem colaborări pe proiecte de apă și canalizare de extindere în cartierele noi ale municipiului ale acestor rețele, investiții de peste 20 de milioane de euro dar și multe alte proiecte în care colaborăm cu Consiliul Județean” a declarat candidatul PNL pentru un nou mandat la conducerea Primăriei municipiului reședință de județ, Ion Lungu. 

Gheorghe Flutur: Casele de cultură din Suceava și Câmpulung, posibil schimb cu sindicatele, contra cabanei de la Călinești

”Succes domnule primar, sunt alături de dumneavoastră cum am fost și înainte și pentru următorul mandat. Mă bucur că primarul are în program fluidizarea traficului în municipiul Suceava. Eu cred că în mandatul următor, pentru care discutăm de a doua centură. Dar legătura municipiului Suceava este fundamentală pentru celelalte zone turistice. Proiectul meu de pol  de dezvoltare turistică  a stațiunii Bucovina care să introducă un tren din două în două ore, la început cu plecare din Suceava, va conecta Suceava cu cea  mai îndepărtată zonă a județului, Vatra Dornei. Va trebui să găsim parcări în Suceava unde oamenii să își lase mașina și să plece spre Vatra Dornei, Câmpulung sau Humor, să descurajăm aglomerările de trafic. Pentru Casa de Cultură Suceava, eu vă spun astăzi în fața Primăriei: o să propun plenului noului Consiliu  Județean un schimb cu Cabana de la Călinești. Prin evaluare, respectând toate procedurile legale. Eu am discutat cu domnul Hossu, pe această temă, și despre casa de cultură din Suceava și despre cea de la Câmpulung Moldovenesc, care astăzi sunt într-o stare deplorabilă. Sindicatele nu au bani să le modernizeze. Vine Tudor Gheorghe și concertează la Suceava și critică administrația locală și județeană, neștiind că, de fapt nu este a noastră. Va trebui și vom putea moderniza această clădire în mod categoric”.   

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *