Ipotești, Dumbrăveni și Bosanci, comune cu peste 10 la mie incidență a cazurilor covid. 3.655 cazuri active în județul Suceava, 193 bolnavi de covid internați din care 14 copii

Astăzi, 12 ianuarie 2022, în județul Suceava sunt 3655 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 2 au 0 cazuri, 6 au câte un caz în evoluție, 20 au sub cinci cazuri în evoluție, 26 au sub zece cazuri în evoluție iar 60 au peste zece cazuri în evoluție. Majoritatea localităților din județ au intrat în scenariu galben sau roșu. În municipiul Suceava incidența cazurilor active de covid este de 3,94 la mie cu 776 cazuri active; în Rădăuți este de 7,53 la mie, cu 373 cazuri active; în Vatra Dornei – 5,59 la mie, cu 114 cazuri active. Incidența cea mai mare se regăsește în comuna Ipotești (13,40 la mie, cu 154 cazuri active) urmată de Dumbrăveni (12,56 la mie, cu 168 cazuri active) și Bosanci ( 10,58 la mie, 119 cazuri active). Situați covid pentru fiecare localitate din județ este prezentată în tabelul și harta care însoțesc articolul.

Astăzi, 12.01.2022, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 161539 de persoane vaccinate, din care 112652 persoane cu rapel și 35065 persoane au primit și doza a treia. În cursul zilei de ieri, 11 ianuarie 2022, s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 518 persoane (197 prima doză, 91 doza a-II-a și 230 doza a-III-a).

  La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 34 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 20 persoane cu această afecțiune. În aceeași perioadă de referință a decedat 1 persoană ca urmare a infecției cu Covid – 19 (2075 persoane decedate de la începutul pandemiei).

  Din totalul celor 597 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 80 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 17 pacienți sunt în zona tampon și 500 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

  Din cei 80 pacienți diagnosticați Covid-19:

– 18 prezintă forme ușoare ale bolii;

– 35 prezintă forme medii ale bolii;

22 prezintă forme severe;

5 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (din care 2 pacienți intubați).

  Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 316 paturi libere, din care 68 pentru pacienți Covid-19, 228 în sectorul non-Covid, 20 pentru zona tampon.

  La unitatea ATI sunt disponibile 5 paturi pentru pacienți Covid, sunt 30 ventilatoare libere, din care 8 pentru pacienții Covid-19 și 22 pentru pacienții non- Covid.

  La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 67 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (65 persoane cu forme medii, 2 persoane cu forme critice), 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, sunt disponibile 13 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, nu sunt disponibile paturi pentru pacienți Covid.

          La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 11 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (4 pacienți cu forme medii, 7 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 6 locuri în sectorul Covid.

          La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului nu sunt internați pacienți diagnosticați  Covid-19, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 2, fiind libere 30 locuri în sectorul Covid.

          La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 8 pacienți diagnosticați  Covid-19 (8 pacienți cu forme medii), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, fiind libere 7 locuri în sectorul Covid.

          La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 24 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (21 pacienți cu forme medii, 3 cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 3, fiind libere 24 locuri în sectorul Covid.

  La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 15 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (15 cu forme medii), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 15 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid nu sunt internați  pacienți,  sunt disponibile 2 paturi pentru pacienți Covid.

          Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 193 (din care 14 copii) iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 24.

 La nivelul județului sunt disponibile 163 locuri libere Covid și 39 locuri pentru zona tampon.

  Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

  Numărul total de persoane testate până în prezent este de 477496, în ultimele 24 de ore fiind testate 2224 persoane.

  La data prezentului comunicat se află în carantină 2685 persoane, 367 intrate în ultimele 24 de ore.

          De asemenea, în izolare, în afara celor aflate în spital se află 3307 persoane, din care 534 intrate în ultimele 24 de ore.

        Datele înscrise în prezentul comunicat sunt reieșite din situațiile oficiale întocmite și transmise de către instituțiile competente.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.